A.

Nu vreau să îmi vorbești în nicio altă limbă
îmi sunt de ajuns cuvintele ce pe trup ți se perindă
fi-mi punct, nu-ți sunt virgulă
mirifică, magnifică
silabisire a simplei stări de a fi
cu tine simt bucuria unui parc plin de copii.

Stelele ne curg șiroaie pe gât
dă-mi infinitul și-o barcă, nu vreau nimic mai mult
o să navighez toate hărțile formate între sinapsele tale
o să acopăr și-o să-ți descopăr miracolele goale
fi-mi barcă de salvare când o să-mi pierd curajul
de sunt prea îndrăzneață, te rog, scuză-mi deranjul!
vreau doar să fiu acum, în clipa asta, aici
și să-ți dansez pe tâmple cu zâne și pitici
în vene o să-ți curg ca vinul în pahare
și-o să am din lume cea mai frumoasă culoare
pe care nu o va putea vedea nimeni altcineva
decât iubirea mea, decât iubirea ta.

21

 cred că uneori nu îmi plac numerele
 limitează și abstractizează în același timp,
 simt că nu am loc, simt că mă tot schimb..
 important, vital și necesar
 e că simt.
 vreau să trăiesc o libertate perfectă
 mi-e fundament gândirea, setea concretă
 de mult mai mult decât cifrele pot arăta:
 o carte, o idee, trei linii, o cafea..
 Oamenii vin și pleacă
 plus și minus, la final
 se trage aceeași linie, nu rămâne același egal
 funcția asta nu e constantă, firea umană
 mă reprimă și mă deprimă, ce anormală
 și mistică poate fi, o simplă himeră
 nu te lega de lucruri, realitatea-i efemeră
 am trăit aproape șapte mii șase sute șaizeci și patru de zile
 în același meridian
 mă sperie curajul, mă flatează suspansul
 m-am oprit, însă, din a mai transfera
 din inima mea
 în inima ta
 21, iar eu te ascult
 21, te-am așteptat de mult.

nu cred că știu să fiu, nu cred că știu să cresc

 vino să vezi câte grădini se află în sufletul meu
 vino să afli cât mi-a fost bine și cât mi-a fost greu
 aici, pe stânga, e primul străin pe care l-am iubit,
 mai departe în față e primul om care m-a rănit
 am în spate oamenii care au plecat
 lateral, dreapta, cei care sunt aici, care au stat.
 ia loc acolo, lângă livezi,
 sunt merele coapte, sunt merele verzi
 am fiert puțin vin, mai stai, mai rămâi
 ascultă-mă, sau poate nu m-asculți..
 decupează din peisajul ăsta cotidian
 toate faptele abstracte, pune-le pe tavan
 uită-mi toate regretele, se duc an după an,
 iar peste umerii mei goi
 s-au așternut furtuni, s-au așternut și ploi..
 stând aici, printre atâtea flori, printre urzici
 timpul s-a concentrat în secundele astea dulci
 învață să mă ierți, învață să nu uiți
 permanenta conștientizare a sinelui mă face să-ți mărturisesc
 nu cred că știu să fiu, nu cred că știu să cresc.

(in)finit

 vectorial, îmi ies săgeți din inimă
 binele suprimă orice altă stare
 sunt petale de flori, sunt pete de culoare
 sunt poza aia pe care-o găsești uitată-ntr-un sertar
 sunt prima ta foaie, din primul tău abecedar
 sunt prima pătură cu care te-ai învelit
 sunt primul răsărit pe care l-ai privit
 sunt prima oară când ai făcut ceva fără că alții să știe
 sunt ziua aia în care ai jucat fazan
 sunt visele pe care ți le-ai desenat cu creta pe tavan
 sunt momentul când voiai mult prea mult să crești
 sunt toți oamenii pe care îi iubești
 sunt prima ta bomboană de Crăciun
 sunt un om cald, jur, sunt un om bun
 sunt momentul ăla când ți-a fost frică și ai scăpat
 sunt prima ta beție în Vamă
 sunt nisipul cald, când l-ai ținut în palmă
 sunt tenișii ăia rupți pe care încă nu te-nduri să-i arunci
 sunt sărutări pe frunte, sunt buze mult prea dulci
 sunt concertul ăla când ți s-a făcut pielea de găină
 sunt oara când ai dansat în ploaie
 sunt cuvintele pe care le-ai așternut cu atâta drag pe foaie
 sunt minutele alea în plus de la test
 sunt zâmbetul senin, sunt un vers
 sunt tricoul tău preferat
 sunt prietenul care a stat
 sunt tot ce ai vrut să fiu
 sunt un infinit
 sunt Lumea întreagă
 Sunt eu, nesfârșit.

Ananas

 gura îți râde după ce mănânci ananas
 am pleoapele grele, mi-e creierul ars
 sunt o întreagă generație lipsită de somn
 am așezat toate cuvintele noastre frumos, într-un pom
 l-am numit copacul fericit
 și l-am udat, și l-am privit
 și cuvintele au crescut
 și s-au înmulțit
 și s-au bucurat, și s-au împrietenit
 și-au devenit împreună poezie
 sau orice ar vrea toate astea
 să fie...

absențe nemotivate

 eu nu mă încadrez în dihotomia gândurilor tale
 entuziasmul meu îți provoacă pe buze răni mortale
 am aproximativ 15 ezitări pe minut
 am crezut prima data că am ezitat să te sărut,
 acut
 privesc cum îți strigă amorul mut
 pe gene.
 tulpinile a ceea ce s-a înfiripat între noi
 s-au bifurcat și închistat
 și am rămas goi
 dezbrăcați de anumite idei și nevoi..
 centimetru cu centimetru, cuantumul distanțelor dintre noi
 se împarte la doi.
 e perceptibilă oscilația aproape sinusoidală
 pe care o simți ca pe presiunea cotidiană
 dar o arunci și o stâlcești și chiar o uiți
 focalizându-ți atenția pe chipurile oamenilor fericiți
 ca mine, ca tine,
 ipostaza asta ne prinde chiar bine..
 îți vindec cu rigurozitate leziunile necicatrizate
 să zacem în abis împreună, fără timp, absențe nemotivate.

e

 Vivianei îi plac cuvintele cu litera e 

 electric, entuziast, empatic 

 enervant și epuizant e 

 e, se repetă e 

 Viviana, Viviana e, Viviane, 

 ecler, echitație, echiprobabilitate 

 efectiv, erotic, educat 

 evident e evitată evoluția 

 exacerbat de exact am încercat 

 să aleg e, ce e, cine e 

 cum e 

 un e 

 unde e e 

 de ce e 

 e 

 evident e, o excepție 

 exclusiv exhibată, etalată, evoluată 

 Poezia asta e esențială în etica mea 

 îmi ești estuar și-ți sunt mal  

 etimologic și cultural 

 mă încadrez în toate elementele căutate 

 printre atâtea e-uri și păcate. 

tramvai

  

Astăzi m-am bucurat că m-am urcat în tramvaiul greșit

am ajuns într-un loc pe care altfel, cel mai probabil, nu l-aș fi găsit

și n-aș mai fi avut parte de privirea frumoasă a fetiței în rochița roz

nu m-aș mai fi gândit că poate m-am îmbrăcat prea gros

pentru o zi de 19 noiembrie, însorită

îmi place să trăiesc soarele, lumina mă face să mă simt iubită

de câteva săptămâni încoace

de la un gând aproape de final

am început să privesc altfel,

am început să mă las dusă de văl

și-am ajuns, astfel, în tramvaiul greșit

unii ar spune că sunt un om mult prea aiurit

și până la urmă, cui și de ce îi pasă

ai atâția oameni de cunoscut

și ai atâtea locuri de văzut

ai atâtea lucruri de făcut

ai atâtea vise de visat

și atâtea versuri de cântat

încât nici nu ar merita să-

ți irosești gândul pe atât

"aș fi putut să nu mă urc în tramvaiul greșit. aș fi putut".

poem.

 soarbe-mi din membrană celulară
 înțelesul nescris al stelelor care s-au născut
 în fiecare zi de când te-am cunoscut.
 gâdilă-mi cu senzația pielii tale
 dulcele adus de culori ilegale
 pe care cu soarta pe ochi ți le-am scris
 adu-mi, din miracol, pe pene, un vis.
 iubește-mi întregul, totalul, ființa
 fi-mi drum și lumină
 //și uită știința; //cu bună credință;

 din doru-mi pierdut.

.

douăsprezece și douăzeci și șapte de minute
 timpul trece pe vrute, pe nevrute
 mi-am privit azi în suflet oamenii dragi
 uneori e de-ajuns un simplu "ce mai faci..?"
 mârșav joc e moartea
 și viața, de fapt,
 te simți ca un suflet
 absurd și inapt
 necopt și netrebnic
 electrizat de sirenele
 ambulanțelor ce trec pe străzi paralele
 cu mințile noastre închise, incapabile să se exteriorizeze la extrem
 mi-e frig și mi-e lacrimi
 ce teamă, ce ger
 rațiunea insistă să-mi bată mâhnirea
 urmează-ți instinctul primar, doar atât
 fii numai ce vrei, fii tot ce ai vrut.

puzzle

 iartă-mă, te rog, pentru întârziere
 am fost doar vizavi să-ți cumpăr niște miere
 în dulcile nopți ce ne-așteaptă de-acum
 să-ți fiu călăuza, iar tu să-mi fii drum..
 am așteptat un pic, dar iată c-ai venit
 mi-am prins în minte gustu-ți
 ți-am scris pe piele-n vis
 toți centimetrii care-ar putea să ne separe
 se anihilează, aerul dispare
 suntem uniți, împreunați, îmbinați
 ca într-un joc de asamblare, iar tu
 ești piesa aia pierdută
 pe care o rătăcești sub canapea
 și o găsești deodată
 din întâmplare
 fără să știi unde s-a ascuns până acum oare
 și o lipești
 cu piesa cealaltă
 care stătea însingurată și uitată pe raftul de sus al bibliotecii vechi
 și uite, deodată, ești numai ochi și urechi
 căci ți s-a întâmplat și ție, cotidianul te bate
 dar în lumea asta ceva încă răzbate
 unirea simplă și pură a două piese de joc
 e doar o faină-ntâmplare, e doar ceva de noroc
 și toate astea s-au petrecut
 într-o seară în care eu nu aveam nimic de pierdut
 căci ce ar putea oare, a se întâmpla
 decât ca lumea mea
 să se lovească de a ta?
 

poveste de seară (II)

 te-am iubit atât de frumos
 încât tot restul lumii mi se pare pe dos
 ai trezit în mine furtuni rupte din rai
 când te-am găsit am spus "aici erai"...
 ce prostesc pare totul acum
 nu e nici început, dar nici final de drum
 nici măcar în vis nu-mi mai apari
 mi s-a uscat tot sufletul, am plâns ce-mi erai..
 e praf peste amintirile astea
 și-mi pare rău, e atât de păcat
 în două organul cel vital l-ai despicat
 inima mea, absurdă, acum doar mai bate
 să simtă, s-asculte, nu prea mai poate
 căci tot ce ai fost tu,
 tot ce ai însemnat,
 mi-a rămas ca un monstru
 și noaptea sub pat
 mi-e frică să mă uit,
 mi-e frică să te văd
 îmi pierd echilibrul și nu mai am timp
 numele tău a devenit venin pe limbă
 orizontul meu te mai cuprinde pe tine ..?
 n-ai vrut să-mi faci rău, nu mi-ai făcut prea bine..

alt(u)

Nu mai știu ce simt

M-au încercat atâtea stări

De-atât, atât de multe ori...

banal, ar spune mulți

dar, te rog, învață să m-asculți

și-ai să vezi cât de frumos pot

să găsesc în nimic

furtuni si potop.

toamna. ploile-mi curg șiroaie pe-obraji

mi-amintesc noaptea că aveai umerii calzi..

îmi îmbrățișai dulce toate mâhnirile

cu tine am vrut să-mi aleg amintirile

sec. nu-mi spune din nou că trebuie să plec

mi-e rău și mi-e plânset

tot sângele-i mut

am vrut să te apăr, am vrut să-ți fiu scut..

m-ai trădat. mi-e inima mică,

eroul, de fapt, 

n-ai fost tu.

am zăcut între un da și un nu

sau între un tu și alt tu...

limbaj

 niște ochi care se uită la tine cu amar
 gust ce-a rămas după toate
 o mână care ar vrea să te atingă
 dar nu poate.
 niște cuvinte blocate, inapte să dea rod
 incapabile de a se metamorfoza
 și de vină e doar tăcerea, grea.
 intimidant, nesimetric mi se așează pe gânduri
 zâmbetul tău.
 atâtea și atâtea rânduri
 scrise, nescrise, spuse și ascunse, aruncate, uitate, țipate, plânse.
 scuze.
 cinci litere simple și juxtapuse
 mă întreb de cât timp între noi
 totul se pierduse.
 

Eva

 îmi vine să plâng, surd
 fără haine îmi stă sufletu-n stradă
 poftiți, dragii mei, toată lumea să-l vadă
 fragilă reprezentare
 a coastelor tale.
 ți-am fost vreodată Evă?
 mă întreb uneori
 dacă mâinile mele ți-au aprins fiori
 și dacă prin gând, seara, alergând alene,
 ți-a stat parfumul meu, în vise și pe gene..
 dezbrăcată, orgolii pentru mine nu mai există,
 iar această încăpățânare oricum persistă
 insistă sunetele să deruleze în cap
 cuvintele tale, mi-ești înger și drac
 din tine m-am rupt,
 m-am lepădat, mi-e bine,
 dar mă întorc iar în lanțuri
 descătușată-n sine
 leagă-mă de tine. suflet.

Trecut

 îmi scrijelesc în celule
 gânduri imune..
 nu știu să-ți explic tot ce am, tot ce simt.
 mă doare cavitatea toracică toată
 aș vrea de la tine și cea mai mică șoaptă
 dar s-a așternut întunericul între noi
 ce zarvă a făcut.. și, uite, câte ploi!
 corpul mi-e amorțit
 zac, ce peisaj morbid
 când degetele-mi stau încleștate pe hârtie
 mi-ai fost atâta timp muză și poezie..
 acum cuvintele toate mi se îneacă
 și durerea asta parcă nu mai pleacă
 nodul din gât
 rămâne tăcut
 și-n obraji am ascuns primul nostru sărut.
 tipic. sentimental și naiv
 poem plăcut, tardiv
 cearceafurile sunt singurele treze la orele astea târzii
 am sperat că nu pleci, am sperat c-ai să vii.
 dar ce rost mai are
 îmi cristalizez dorul, la fel și amorul
 și le vomit.
 trupul meu respinge orice urmă de vid
 silabisind numele tău a nu știu câta oară
 pe buzele mele orice literă începe să doară..
 electrizant, orice vis cu tine îmi pare tentant
 dar refuz
 nu mai vizualizez nimic, nu vreau să te-acuz
 sincronul nostru s-a evaporat
 dar să nu știe nimeni, te rog, fii delicat
 brutală abordare, tu, vai, ce ai ales
 în mintea mea aceasta
 nu are niciun sens.
 nu vreau să-ți fiu povară
 uitată într-o vară..
 ripostez. mi s-au topit cearcănele și mă-ndepărtez..
 mi-am contaminat membrana celulară cu sunete dulci
 să nu îndrăznești cumva să le-arunci
 lasă-mă așa, sunt eu cu alegerea mea
 iar dacă ar fi a nu știu câta oară
 inima mea să încerce să moară
 nu dispera. am grijă tot eu, mereu, de ea
 buretele-absoarbe orice fapt neprihănit.
 mă bucur că ai stat, mă bucur c-ai venit.
 am îndrăznit, în final
 să ne privesc în oglindă
 ce viitor frumos pe noi se perinda..
 până când ai să dispari, ca prin vis
 până când n-ai să mai fii, ai promis.

existențial

 mi-am făcut din flori cunună
 mi-e sufletul soare
 mi-e inima lună
 mi-e gândul în ape
 și visele-n stele
 mi-s prinsă în vrejuri
 de lumi paralele.
 dezordine cosmică
 ce există-n mine
 mi-e noaptea tridimensională
 ziua se zbate între puncte cardinale
 prin vene îmi bate într-una un val
 dar nu încerc niciodată să ajung la mal.
 sunt, exist, trăiesc
 respir lumina și-o păstrez
 în cel mai frumos loc în care aș putea să o port
 sunt doar o rază, doar asta mai pot.
 

Eu, liric

 tăcere
 firele astea toate
 s-au încâlcit, le-am înnodat și s-au împăienjenit
 în mintea mea.
 a rămas în cameră doar tăcerea, și ea
 mi-a încețoșat gândurile
 mi-a îmbolnăvit legăturile
 celulele toate s-au anihilat
 războiul e în mine, nu în lume, de fapt.
 distrugere totală
 ce ironic joc, cum scap?
 m-am așezat la masă cu mine,
 dar nu eram eu.
 personalități multiple? mi-e teamă și mi-e greu
 am stat ore-n șir
 de vorbă cu mine
 a fost așa frumos, nu m-am putut abține
 ultima oară când am venit, eram străine...
 acum furtuna asta îmi pare ruptă din rai
 și-mi vine să plâng, aici erai ?
 suflet sensibil și cald, luminos,
 tu faci orice să pară de prisos
 căci în întunericul ăsta
 tăiat cu sabia
 mă descurc singură
 eu cu lumina mea.

stând cu sufletul la gură

 scrie-mi, te rog
 scrie-mi tot ce nu ai putut să îmi spui
 scrie-mi ce nu ai zis până acum nimănui
 scrie-mi toate furtunile pe care în suflet le porți
 scrie-mi toate gândurile pe care nu le mai socoți..
 nu te abate de la drum, te implor
 sunt sufletul tău
 și nu vreau să mor
 te absolv de orice vină
 de dor și de tine mi-e inima plină
 abstractizează toate încercările de a evada
 lasă în spate lumea, vino într-a mea
 triumfător
 sunt sufletul tău. nu mă lăsa să mor.

de vorbă

Interindividual.
am stat obraz lângă obraz
emoționant, te mai uitai din când în când la ceas
generalizându-ne și reducându-ne la simple ființe vii
te-ntreb ce mai știu
mă-ntrebi ce mai știi.
zarvă.
ploua peste oameni
și plouă în noi
bătăile inimii tale ajung cumva
pe retina mea, un fel de audioproiector
mi-e frică să nu se oprească
mi-e frică, nu vreau să mor.
emoționant.
mi-ai desființat toate adevărurile pe care le aveam
subtil și timid, te uiți iar pe geam
rămân doar cu tine.
mi-ești unica umbră
ce dor ne înghite?
ce dor ți-e poruncă?
am încetat.
întrebările sunt făcute pentru a nu avea răspuns
și oricum, între tăcerile noastre nu mai e loc de niciun cuvânt în plus.

poveste de seară

când eram mică mi-era frică de monștrii de sub pat
 acum îmi e frică de monștrii din cap
 ai mei, ai tăi ?
 nici nu mai știu
 îmi intră în piele
 mă tăie pe viu
 mi s-au erodat țesuturile
 și celule-s moarte
 și toate astea
 de la câteva cuvinte, din fiecare noapte.
 durerea fizică trece, suferințele rămân
 pe rănile din suflet
 doar tu îmi ești stăpân
 mi-e teamă să spun asta
 mi-e frică și mi-e ger
 în vise te mai văd
 în vise te mai sper
 stingher.
 îmi amintești de cineva care m-a rănit
 în alt fel
 îmi amintești de cineva pe care l-am iubit
 paralel.

autumnal

e din nou septembrie
 spune-mi ce gând te mai sperie
 dar ce să te mai sperie, de fapt
 când viața și moartea
 pe-aici își fac de cap
 infailibil. totul și nimic nu mai contează
 prin vene sângele-mi vibrează
 sunt poezie pură
 pe gânduri am doar zgură
 mi-e sufletul nedrept
 și trupul imperfect
 dar ce relevanță mai are asta, oare?
 stăm amândoi aici,
 întinși, în pijamale,
 amprentele mele
 devin amprentele tale.
 (cărbuni pe piept
 pot să îmi ardă
 dar dragul de tine nu o să se piardă)
 antirealist. privesc viața prin ochii
 unui optimist convins.
 mai sper însă, așadar
 că literele sunt așezate așa cu un anumit scop
 și că totul în lumea asta
 își are al său loc.

dual

aş vrea să înţeleg de ce nu mă crede nimeni
îndeajuns de puternică, îndeajuns de capabilă
de a înţelege cum se face
că lucrurile nu decurg întotdeauna conform planului
că unii aleg să cedeze chinului
că lumina poate străbate întunericul numai până la un anumit punct
când totul e mult prea dens
şi mult prea profund
că nu poţi dărâma poduri într-o zi-două
că poţi să nu adormi, deşi e târziu şi nici nu plouă.
şi poate e adevărat
poate nu pot înţelege
de ce sunt nebună
de ce în mintea ta
fulgeră şi tună
apa cu sare e mai mult decât lacrimi pentru mine
şi ce e-n camera mea sunt mai mult decât suspine
asta pot conştientiza, însă nu te pot ademeni
nu îţi pot aduce îngeri
când tu îţi iubeşti demonii.

cifre

cineva trebuie să fi inventat cifrele acestea
în care măsurăm de toate
măsurăm pentru cât timp cineva poate
să trăiască fără se se gândească la dor
măsurăm cât timp mai e până am să mor
câte kilograme ar fi normal să am
câte fumuri pot să mai trag dintr-un gram
câte pahare de vin ai băut într-o noapte
câte mesaje ai trimis după ora şapte
şi câte stele sunt pe cer, tot încercăm să aflăm
în lumea asta trebuie totul cuantificat
de câte ori ai desenat în viaţa asta un pătrat
de câte ori ai simţit că te învârţi în cerc
şi când ai ştiut pentru prima oară că nimic nu e perfect.
cifrele nu îmi mai pasă, e irelevant
dacă încerci să măsori, totul devine enervant
te enervează că 6 e mai mult decât 3
şi că X minus Y nu e egal mereu cu ce vrei
te enervează că ticăie ceasul mereu
te enervează că banii se numără, greu,
ne pierdem în detalii, nimic nou sub soare
există ceva pe pământul acesta
ce nu poţi măsura, oare?
frecvenţa la care
privirea ta
zâmbeşte când o întâlneşte pe a mea
aş vrea să cred că nu poate fi măsurată
nici cât de tare poţi să îmi faci inima să bată
sau cât de frumos se vede luna de la tine din balcon
câte baloane de săpun poţi să faci dintr-un flacon
sunt lucruri pe care nu le-aş măsura niciodată
cum ar fi minutele pe care le are piesă ta preferată
de câte ori mi-ai apărut înainte în cale
sau cât de mult m-ai strâns în braţele tale.
Cineva trebuie să fi inventat cifrele, aşadar,
însă cine a fost, nu ştiu..n-am habar
cum nu ştiu nici de ce sunt aşezate aşa literele-n alfabet
trebuie să ştim că-n viaţă nu avem nimic concret
am vrea ca cifrele să ne ofere certitudine
într-o lume în care e mai mult haos decât ordine
eu găsesc în tine liniştea mea
vreau să cred că doar tu eşti cifra mea.

le fabuleux destin

 Iubitule,
 se pare
 că firele destinului tău
 și cele ale destinului meu
 au fost țesute astfel încât
 într-o anumită seară
 când te-am văzut pentru prima oară
 să se întâlnească,
 să se privească,
 și să își accepte această minunată
 soartă comună
 pentru un timp
 o viață
 o lună
 nu știu cât de mult
 la întrebarea asta nici nu vreau, oricum, să răspund.
 promite-mi că
 o să facem împreună toate nebuniile
 că o să-mi pictezi pe vene
 toate galaxiile
 că o ne-mbatam tâmplele cu sunete dulci
 că de pe cele mai înalte culmi
 o să mă arunci
 că o să dansezi cu mine
 în liniștea nopții
 pe sunete pe care nu le pot auzi cu toții
 că o să-mi culegi din zorii zilei o rază
 și-o să vezi cât de frumos se așază
 în această poveste, străină și ea,
 de inima mea, de inima ta..
 

mulțumesc.

ai niște ochi atât de frumoși
oare știi asta, recunoști?
și cum sună de pe buzele tale
atât de îngeresc
orice cuvânt tipic și pur lumesc,
nu înțeleg de unde ai venit
din ceruri, din ape,
cine te-a făurit?
mi-ești lumină mai mult decât orice soare
și cât bine mi-ai făcut, nu cred că știi..oare?
cât întuneric ai alungat firesc din viața mea
cum dorm acum ușor, fără durerea grea
mi-ai strâns în brațe toate
lacrimile mult uscate
m-ai luat de lângă mine
acum sunt, vai, atât, atât de bine !

ce nume simplu

Dacă numele meu a însemnat vreodată ceva pe buzele tale

Dacă l-ai visat și l-ai ținut în palmele tale

Dacă toată grija existentă-n Univers

Peste aceste 3 litere ai vrut să o reverși..

Spune-le din nou

Și din nou

Până o să se formeze-n lumea toată un ecou

și din toate vocile ce-or să răsune

Din toate Anele ce vor fi strigate pe nume

Voi ști că tu ai fost, tu m-ai strigat

Iar vocea ta, cel mai frumos păcat

Mă va-ndruma spre tine

Iubitul meu promis

Și îmi va fi mai bine

În brațe-ți stând, nu-n vis.

deosebit de sufletesc

 hai să ne iubim acum
 înainte să cadă toate stelele de pe cer
 înainte ca ultimul soare să apună stingher
 mâine planetele nu or să mai fie
 o să levitam printre timp și spațiu, nebunie.
 transcende cu mine tot golul ceresc
 mi-e sete de tine..fizic, trupesc
 sărută-mi oceanul
 de nori dintre coapse
 aruncă-mi pe ochi
 suspine albastre
 marea din suflet
 ascunde-o prin noi
 iubește-mi abisul, chiar de suntem goi,
 pământul ne cheamă
 hai să fugim de el
 nu-mi păsa de soare
 nici ce e sub el.

în căutare de (ne)cunoscut

cred că, de fapt,
eu doar pe mine mă caut
răscrucile de drumuri
sunt între eu cea de acum
și cea de acum o secundă
între răsarit și apus, mi-e teamă să mă descopăr
mi-e teamă că întreaga eu nu poate fi integrată în lumea de acum
și poate nici în lumea de acum o secundă
vreau să călătoresc, așadar,
să las câte o fărâmă de mine pe-oriunde calc,
iar și iar..
să mă recunoască noaptea,
tacută și frumoasă
și ziua să îmi bată
în zori, la ușă, acasă.
pământul să îmi fie
rod trainic și gustos
să gust din bucurie.
ma lepăd de ce-a fost
vreau stele, sus, o mie
pe toate să le calc..

împrăștie-mi surâsul
pe străzile pustii
pe dealuri și coline
pe mări și-oceane vii
vreau să trăiesc într-una
mi-e teamă de sfârșit
mi-e teamă să îmi crească
aripi spre infinit.

dor (de mare)

te gândești vreodată tu
câte doruri ascund firele de nisip
și de câte ori au auzit ele
ce eu și cu tine nu ne-am vorbit ?
de câte ori valurile au îmbrățișat malul
fără ca eu să fi adormit în brațele tale
de câte ori luna a fost plină
dar inimile noastre au fost goale..?
te întrebi, poate, uneori
cum sărută soarele cerul în zori
fără ca tu să mă săruți pe mine?
te gândești cât e de incorect, de ne-bine?

Gravitație

Cred că e vorba de gravitație

gândurile mele sunt atrase de gândurile tale

cu o mie de doruri pe minut

forța magnetică dintr-un sărut

accelerez către tine, la infinit

învață-mă tot ce eu nu am iubit.

Atracție dusă la extrem

încalci orice legi, dar nu mă mai tem 

Emiți către mine, neîncetat 

Unde în stoluri, accentuat.

Amorul e forța, permis e orice

(Mi-ai intensificat toate câmpurile energetice.)

Dor

Numele meu visează că-i pe buzele tale
cea mai dulce,
mai caldă,
mai pură
e această chemare.
E un sentiment îngeresc
de oameni nu se leagă
nu-i fizic, nu-i lumesc.
Pe buzele tale orice dor e frumos
orice gând, orice șoaptă,
transcede-n Univers
și-ajunge peste stele
departe, nefiresc
dorul de tine duce
pe căi nebănuite
prin aer și prin spațiu
planete și orbite
nimic nu mai contează
mi-e dorul dus și dus
(M)i-e dor de tine, însă
e chiar puțin spus.

ceva frumos

 hai să ne-nvelim cu firele de iarbă
 soarele cald și blând să te gâdile în barbă
 să ne rostogolim visele peste plapuma caldă
 de valuri întoarse în stoluri grămadă.
 hai să oprim timpul cu paie pe foc
 să ne-nvârtim trupurile ca într-un joc
 să cerem lumină din liniștea sorții
 să proiectăm săruturi pe cer, ca piloții.
 hai s-alergăm cu viteza o mie
 promite-mi că tot ce spun
 îți rămâne doar ție.
 hai să încercăm să cădem în neant
 fă-mi coroană din stele și muguri de brad
 să fim strugurii copți din augustul stins
 iubește-mi tot vinul ce-n cer s-a prelins.
 hai să fim fluturi ce-astupă prin flori
 tot felul de șoapte și de fiori.
 hai, vrei? vii cu mine?
 promit că de-acum o să fie doar bine.

// hai să fim foi goale-n Atlasul Iubirii
 Și să ne umplem cu umbrele fericirii.

cald.

 mă simt bine aici
 în grădina ta nu sunt deloc pitici
 cântecele tale nu sunt învechite
 cuvintele sunt curate, deloc ponosite.
 te-am așteptat, nu vezi ?
 e 7 fără 5
 mi-am luat geaca de blugi
 și noile opinci
 ți-am scris un bilețel
 pe care-am desenat
 un nor de catifea
 noi doi sub el, în pat.
 nu-ți face griji, te rog,
 chiar de-ai întârziat
 am stat de vorbă cu
 cearceaful de pe pat
 mi-a zis că-i e cam dor
 de noi, înfrigurați
 să ne topim ușor
să devenim mai calzi.

Priveliște

 Vreau să cunosc infinitul
 uitându-mă-n tine
 și-n ziua ce arde,
 și-n noaptea ce vine
 de toate tu spune-mi
 mă apăra-n tine
 de noaptea ce cade,
 de ziua ce vine..
 soarta din spate-ți
 mi-o spune doar mie
 diforma-ți durere
 cine oare ți-o știe?
 și gânduri feroce
 și patimi, suspine..
 vreau să cunosc infinitul
 uitându-mă-n tine.

Străine

M-ai ajutat să descopăr poezia din mine

Și dacă doar pentru asta mi-a fost dat să te-ntalnesc, rămâi cu bine! 

Să-ți fie sufletul lumină

Să-ți fie visele poteci 

Și viața de iubire plină 

Pe-oriunde mergi, oriunde treci.. 

Să-ți fie vorbele aripe 

Să-nalțe zborul către-eden 

Și s-ai în traista ta doar clipe 

Cu fericirea ca și semn. 

Să porți în spate doar rucsacul 

Cu amintirile demult 

iar în trecut să fie acul 

și cu sărutul nostru mut. 

Shattered

Să cad, sticlă spartă
ucide-mă-odată
Aruncă-mă-n stele
să fac praf din ele
lasă-mă-n vise
să scriu iubiri stinse
și lasă-mă-n vin
iubirea s-o-nchin.


ce dulce-i durerea!
Mi-e inima mică
și-n pace mi-e frică
de tine. nu-mi vine
să fug, nici să stau.
doar spune-mi pe șleau
ce vreau să aud
ți-e strigătul mut.

Șah mat

 Regina nu sunt eu,
 Dar regele tu..
 Pion inutil,
 Zac între un da și un nu.
 Tu n-ai să-nțelegi..
 Nebunul doar, poate,
 Ce soartă ostilă
 În inimă-mi bate.
 O tură, o noapte,
 O zi făr' de șoapte.
 Un rând prea tăcut
 te apără scut
 tot eu sunt, știi bine,
 șah matul, iubire.

Cocon

soarbe-mi din vise înțelesul nescris

n-am să te-ntreb ce nu e permis

doar sunetul morții să-mi sară-n timpane

vâslind printre patimi și iubiri diafane..

înțelege-mi pasiunea, urăște-mi credința

așează-te-n cap, să-mi vezi neputința

sunt liberă-n stoluri

de litere crunți

sunt prinsă-n decoruri

cu încruntate frunți..

mi-e soarta prea aspră,

mi-e vântul prea ger

te pipăi, te văd, te simt și doar sper.

ucide-mi durerea, mi-e ghimpe de mult

prin somnul de miere

încerc să o-nfrunt.

straniu

te uită, nu mai știu să simt

când am doar gând prin aur: negri 

fluturi de teamă mă cuprind 

brațe de sticlă mă tot cheamă.. 

spargi viețile-n tavanuri reci 

când vii și stai, 

când vii și pleci.

mă pierzi din teamă să mă ai

de ce tot vii, de ce tot stai?

aruncă-n palmă tot ce-ai vrut

se sting ambițiile: mut.

sunt tot ce sunt,

ești tot ce ești. 

nu te iubesc, 

nu mă iubești.

00:10

Pe tine te-am iubit
Firesc și subit
Și n-a știut nime
de mine, de tine.
Era mult prea mult
Pe alții s-ascult
Prea multe-obscurități
în suflet tu porți
te vreau, știi prea bine,
trăiesc eu prin tine
sunt prea nenăscut
prea vrut, prea de mult..
urmează-mă-n șoapte
n-am suflet, n-am noapte
n-am nimic, n-am tine
sunt doar eu cu mine.

firesc

Îmbrățișează-mă
cimentul să cadă
statuie-s: de piatră
am vântul în vene
sunt cea care crede
deci crede-mă-atunci
tot varul s-arunci
vopsește-mă nouă
mă plouă cu rouă
mă-mbată din soare
o nouă culoare
n-am nume, n-am viață
sunt o
dimineață.

zid

Cărămizi
ai zidit în mine
un râu de cine știe
de ce va fi
de ce nu e
de ce, de ce...?
umbre și sete
ce nori, ce de pete
mult oare și prea puțin
mai dă-mi niște timp
mai dă-mi mai mult vin..
dă-mi noapte și zori
dă-mi vise, fiori
dă-mi stări de plutire
dă-mi din amintire
suprema iubire: a ta fericire.

(Rea)mintire

Nu mai veni, fantasmă ! 

Mi-e teamă de trecut

Iar dorul meu de tine

L-am îngropat de mult..

De ce mi-aduci acuma

Atâtea amintiri

Când luni și luni de-a rândul
Am vrut să uit simțiri?

Nevinovată umbră, poftești iar amăgiri,
Dar infantila-mi sete

Te soarbe din priviri..

Te vreau din nou, aievea,

noi nici n-am inceput.

prezentul mi-e uitarea, mi-e teamă de trecut.

aleator

căzut, perete, gol

nisip, ploaie, pistol

ucis, iubit, avut

visat, visat, demult.

Pijamale reci

 dulap închis. sertare goale
 au mai rămas doar pijamale..
 nu le-arunca! lasă-le așa
 să pregatescă noaptea grea
 ce o va duce-ntr-una-n lume
 Iubirea noastră făr' de nume.

 Increată, ce absurd
 nu-i știi măcar de veste.
 de-ai știi tu, însă, din absurd
 cât am putut să scriu poveste...

nimic ( deșertăciune, nulitate)

Nimicul e mult mai amenințător

decât orice altă stare

orice altă trăire, uimire, culoare. 

Fiind nimicul, știind nimicul

Nu-ți mai rămâi decât tu ție însuți tot nimic

Fibrilar, tacit.

Un vid în goliciunea firii

Neutru chiar și nemuririi

Hazard în universul tot

Nimicul n-are-n lume loc.

Făcând nimic, iubind nimic

Supus rămâi, umil și mic

Firii absurde de-a fi

Făr' de vreo umbră a simți.

Vanitas vanitatum, omnia vanitas

Curat

Nu poţi şterge cu buretele
Orice perete de-al inimii..

Chimicale otrăvitoare
S-au întipărit acolo.

Tăcut.
Priveşte substanţele cum mă omoară
Ca şi cum ar fi prima
Sau chiar ultima oară
Ştiu că nu ţi-ai dorit să fie aşa
Dar nici tu nu mai poţi schimba asta..

Lacrimi.
De fapt, doar apă cu sare
Plăcută licoare..
Inundă în mine
Orice urmă de tine
O-neacă, o şterge
Nimic din ce sunt fără tine
Nu merge.

Întrebări

Aș vrea sã vorbim, 

nu doar să ne-ntrebăm mecanic

"cum ți-a fost ziua?"

sau "câte lingurițe de zahăr mai vrei în ceai?"

..

întreabă-mă ce am fost,

să te-ntreb ce erai

înainte să ne fi cunoscut,

înainte să ne fi văzut,

înainte ca Pământul să se fi învârtit pentru prima oară

înainte ca vreodată soarele să rasară

înainte de timp și de cuvinte

înainte de orice rugăminte

înainte de primul parinte

înainte de primul ochi deschis

înainte de primul vis

înainte de-ntâiul abis

înainte de steaua mea,

înainte de steaua ta. 

Iluzii

Am mai vãzut înainte acest set
Și, dragule, nu e nimic concret.
Nimic secret, constant, corect.

Universul nu se silește să moară,
Se transformă în monstru și mă-nfioară
La pământ, văzându-mă, cazută pe jos,
Nu a putut să îmi spună nimic mai frumos
decât "am mai văzut și înainte tot ce ai trăit"
"nu ești prima care a plâns, a râs, sau care a iubit".

Așa că, timidă, m-am ridicat,
am privit Universul imens și-mpăcat
gândindu-mă la apriga-i povară..
Deși știe totul, Universul nu poate să moară.

Și ce să fie mai crud de atât ?
Să afli tot ce e de știut
Tot ce a fost, tot ce va fi,
nimic imprevizibil în viața de zi cu zi.
Așa că i-am zâmbit, și, compătimindu-l, i-am zis:
"prefer să-mi fie viața toată un vis".

Attendre, c’est cela exister.

 toarnă-mi în carne dungile inimii tale
 trupesc și firesc,
 cere din ziduri înalte
 să-mi dărâm sentimentul lumesc.
 
 din tot ce există, din tot ce nu e
 rămân punțile dintre mine și tine..
 abătute coroane de spini înecați
 în lacrimi și inimi, uscații, damnați.
 
 căci eu, către tine
 îndrept zi de zi
 din inimă-mi frântă
 săgeți rozalii..

 ironic, ce soartă
 de muritor blând
 să-ți porți viață toată
 numai așteptând.
 

(a)fost

Îți amintești când ploua cu soare, iubire?

Iar aripi de îngeri ne creșteau roditor

Când stropii în sine goneau cu pași repezi

Pe trupu-ți..cald și istovitor.

Îți amintești furtunile toate

În nopțile-ascunse de-oraș, ce departe

Și cântecul zilei venind norocos

Peste chipul tău drag, luminos..?

Îți amintești tu oare, iubire,

De mine, dar mai ales, de tine?

Naivă și dulce.. ferită de rele

Ferită de negru și de probleme..

Unde-ai apus, și când

Tu, soarele meu...?

Mi-e absurd să respir

De nu răsari când e greu.

Inocență

Ce suflet să ai
Să minți ochii inocenți
Ce te privesc cu speranță, iubire?
Ce nopți de coșmar
Tu, suflet impar, 
să n-ai alinare în bine?
Sunt doar eu cu mine
Fantasmă de alb
Palid și sumbru, te pipăi și cad.
Căci nu ești tu, umbră..e doar cerul vag
Ce-l suflu-n lumină când doru-mi-e cald.


Drag. fără tine,
pustie eu sunt.
nu am început,
mă pierd ascultând
buzele altora pe care probabil le-ai sărutat..
Pe-ale mele, niciodată însă, mare păcat..

Eu

 vise.
 cineva mă place doar pentru că sunt optimistă
 atunci când restul lumii e tristă
 pentru că iubesc turcoazul și nopțile de vară
 fiindcă ascult Chet Faker și Luna Amară..
 căci iubesc poezia- în ea mă văd pe mine
 și simt că prin ea mă poți cunoaște cel mai bine.
 
 Cineva mă place doar așa cum sunt
 când ies din mare și am părul ud
 sau doar când stau la soare-nu vreau nimic mai mult.
 
 Cineva mă acceptă, chiar dacă-s imperfectă
 Și-ntârzii mai mereu,
 m-agit când mi-e prea greu
 mă plâng doar de prostii
 (și-am multe jucării..)
 Sunt prea dezordonată,
 Mă-ndrăgostesc deodată
 Mi-e dor de mulți și multe
 Ce nu vor să m-asculte.
 
 Cineva mă iartă
 Că-ncerc să fac artă,
 c-am frici și răni adânci
 crescute printre stânci.
 
 Dar..
 Există undeva, în lumea asta mare,
 Un anume cineva
 Ce poate să-și strecoare
 În sufletu-mi închis
 Povestea sa de vis.
 
 
 
 (Sunt un copil și-acum
 Mai am ceva din drum
 Răni am-dar nu-i nimic
 De cad, mă și ridic)
 

vineri6am

Uit. Promit că azi uit

și dărâm templul pe care 

inocent și-nflăcărat ți l-am ridicat

ce vină am eu, oare

n-am nici speranță, nici alinare

n-am decât zorii ce-mi aduc

în minte, încă un

"azi uit".

Început

 Îmbrățișează-mă
 tăcerea lumii o să ne apese coastele
 și stelele vor lumina tăcerile noastre..

 Soarele va răsări, natural și banal
 peste sufletele noastre, aspirațional.

 Urcă-mi treptele durerii
 Apasă-ți tălpile în ele
 Sărută-le cu buzele..

 Comandă-i primăverii
 Să-nflorească în mine
 O nouă iubire. 

Din vis, din nou

M-am deghizat
Să-ţi alung demonii
Ce urlă-n adâncuri şi zbiară
Tu, fiară.
Priveşte-mi măştile-nnoite
Vulcanic dor ce mi le-nghite
Nu simt durere, nu simt tristeţe
Nu simt nici ură..
E totul o harababură.

Dar am izbăvit!
Te-am ajutat sa-ţi umpli viaţa
De minunate amintiri
Însă acestea toate-s numai
În mintea mea, doar plăsmuiri.
Tu- proiecţie a unui ideal
În realitate, de fapt, nu ne potrivim pe niciun plan.
( Mi-ai tăiat inima orizontal, vertical şi longitudinal..)

piedica

Visam.
M-am împiedicat de tine,
Dar nu păreai foarte speriat
Ba din contră, deloc timid, m-ai ridicat.
am tencuit apoi în tine
speranţe şi-amintiri
privesc acum din mine
ce vise, ce zidiri..

Mi-ai înzestrat apusul
cu note de-amărui
şi-n seara ce ne leagă
n-am unde, n-am nici cui..
Să-i mai cutreier gândul
Sau să îi fur sărutul.
(Căci ai plecat de tot- nici să te simt nu pot.)

algoritm

 aritmetic, am încercat
 o descifrare absurdă
 a sufletului tău.
 ce erou,
 atâtea și atâtea necunoscute
 tu, ecuație cu dureri prea multe..
 am încercat să te derivez
 apoi, făr' de rost, să te integrez
 să-ți aflu o limită, nici nu conta unde
 dar în rezolvarea ta nu am putut pătrunde.
 
 așa că te-am lăsat
 un pic, te-am admirat
 continuu, neîntrerupt
 m-am întrebat
 cum poate, oare,
 o problemă frumoasă
 atâta suferință în mine să coasă?