În lumea mea de pete și vise,
De vânătăi și sărutări promise,
Printre miracolul de a respira
și neputința de a rezista
printre cearceafurile mototolite
de dorința unei iubiri latente..
printre îmbrățișările pernei care se hrănește cu lacrimi,
lângă sertarul cu ciocolată, sub pătura cu dorințe,
Mi-am așezat calmă și liniștită sinele
M-am gândit apoi că nu toate pastilele au efectele așteptate,
Așa cum nici în viață nu supraviețuiești doar din păcate
Că mă hrănesc cu poezie așa cum mă hrănesc cu apă,
Că prin cuvinte regăsesc tot ce am fost vreodată..
Înainte să mă fi atins vreun alt suflet
prin gânduri
Atunci când îmi aparțineam doar mie, când fragilitatea consta
în zgârieturile de la șotron
și nu în nopțile arse de nesomn.
când priveam către stele și nu mă gândeam că îmi lipsește ceva
când mă bucuram pur și simplu,
fără să cunosc prezența ta.
Apoi, încetul cu încetul,
Mi-a fost prezentat conceptul de jumatatate
Și-am încercat să-l identific în câțiva, se poate..
răni au fost multe, dar mi-e bine
Încă nu te-am găsit pe tine..
Eu mă descurc, oricum, și-așa.
Sunt mulți străini în viața mea
Sunt multe zile risipte
speranțe neîmpărtășite..
Tu, jumătatea mea, m-așteaptă !
să nu ai niciun nor sub pleoapă..
căci într-o zi te voi afla
Iubire, poezia mea.
