Uitare

Uită că ninge-n decembrie,

Uită, şi eu te-am uitat.

Uită de bradul cel verde,

Uită, căci eu te-am uitat.

Uită de ploaia cea rece,

Uită, şi eu te-am uitat.

Uită de norul ce trece,

Uită, căci eu te-am uitat.

Uită că lumea vorbeşte,

Uită, şi eu te-am uitat.

Uită că dorul îţi creşte,

Uită, căci eu te-am uitat.

Uită că şi timpul trece,

Uită, şi eu te-am uitat.

Uită de lacrima rece,

Uită, căci eu te-am uitat.

Uită de tot ce-i firesc,

Uită că eu te iubesc.

Uită de tot şi de toate...

Uită, cât timp se mai poate !

Scris pe trup

E dimineaţă. Mă trezesc şi urc scările către sufletul tău. Nu mai bat la uşă, am găsit demult cheia de rezervă pe care o laşi sub preş. Descui uşa şi intru uşor. Sufletul tău e plin de praf, aşa că deschid larg ferestrele, ca în fiecare dimineaţă. Tu ai multe ferestre şi pe fiecare aduni câte ceva : iubire, ură, fericire, prietenie şi aşa mai departe. Tu nu mă vezi. Ai ochii închişi pe patul din mijlocul camerei. Nici nu mă simţi....deschid uşa şi plec. Pun cheia la loc, ca să o pot lua a doua zi. Mă pregătesc să merg pe aceleaşi scări gri şi mă gândesc că tu trebuie să le urci şi să le cobori singur, de atâtea ori...
A doua zi dimineaţă aveai toate ferestrele deschise. Îţi vedeam sufletul transparent şi simţeam tot ce ai simţit până acum. Aveai trupul firav, îmbibat de cicatrici. Am încercat să mă ascund ca să nu mă vezi, să nu ştii cine sunt şi ce fac, dar m-ai zărit. Ai venit la mine, mi-ai luat mâna şi ai aşezat-o pe pieptul tău. Atunci am văzut tot : trecutul, prezentul şi viitorul tău. Era vag, însă de ajuns ca să te cunosc destul de bine. M-ai privit în ochi şi ţi-ai mişcat buzele ca să îmi spui ceva. Eu mi-am luat mâna de pe inima ta şi ţi-am oprit cuvintele. Tu ai tăcut, iar eu ţi-am şoptit vorbe blânzi în ureche :
-Nu mă iubi....Aşteaptă să vin să îţi deschid geamurile !

De ce ?

De ce mă vrei indiferentă
Şi crudă, rea, dezamăgită,
Când eu mă vreau mai fericită
Mai pură, poate, mai iubită ?

De ce mă vrei negativistă
Şi înfuriată, vinovată,
Când eu mă vreau doar optimistă
Plină de viaţă, împăcată ?

De ce mă vrei aşa banală,
Şi-orgolioasă, şi-nţepată
Când eu mă vreau mai diferită
Mai emotivă, mai frumoasă ?

Inexistent

Mă vrei pentru tine
Când nici eu nu mă vreau
Mă ascunzi de mine
Când în beznă mă caut.

Mă laşi să văd prin tine
Când ochii-mi sunt închişi
Mă umplii de iubire
Când am obrajii-aprinşi.

Mă scuturi de tristeţe
Când văd că lumea-i rea
Şi mă hrăneşti cu vise
Când nu mai sunt a mea.

A venit toamna, acoperă-mi inima cu ceva....

Septembrie nu mai e la fel. Nu mai sunt fericită pentru că frunzele cad, nu mai îmi place când afară e înnorat. Schimbarea asta bruscă vacanţă/şcoală şi vară/toamnă m-a distrus complet. Totul se întâmplă prea repede şi parcă nu pot să ţin pasul cu voi. Mi se pare că sunteţi mai reci, mai distanţi...Parcă v-aţi schimbat brusc şi acum fac cunoştinţă cu fiecare din voi. Dar eu m-am schimbat oare ?! Nu ştiu dacă mai sunt acelaşi copil de anul trecut...Dar nimic nu mai e ce a fost, corect ? Simt că toate zâmbetele pe care mi le aruncaţi sunt false şi că în spatele lor se ascunde cineva care probabil nu mă agrează.
Dar eu zâmbesc. Şi nu e un zâmbet fals. Zâmbesc pentru că am prieteni. Zâmbesc pentru că sunt diferită. Zâmbesc pentru că iubesc viaţa şi zâmbesc pentru că, până la urmă, e toamnă !

Wake me up when september ends...

Norii grei se adună asupra mea şi încet,încet, simt cum stropi de ploaie îmi mângâie faţa. Plouă ! Mă grăbesc să ajung în mijlocul străzii pentru ca apa să îmi cureţe sufletul. Să pătrundă în fiecare părticică din mine, să îmi inunde sufletul cu fericire şi să îmi spele inima...Mă închid în mine şi păstrez câţiva stropi de ploaie în păr...Mă las purtată pe alt tărâm, alături de norii cenuşii. Eu nu-ţi cer mult..doar trezeşte-mă când septembrie s-a sfârşit !


Green Day - Wake Me Up When September Ends
Asculta mai multe audio Muzica

Puterea obişnuinţei

" Într-o zi un lup a mâncat o oaie.
Ciobanul şi-a luat puşca, a plecat în pădure şi spre seară s-a întors cu lupul mort.
A doua zi, alt lup a venit şi a mâncat o oaie.
Ciobanul şi-a luat puşca, a plecat în pădure şi spre seară s-a întors cu lupul mort.
A treia zi, alt lup a venit şi a mâncat o oaie.
Ciobanul şi-a luat puşca, a plecat în pădure şi spre seară s-a întors cu lupul mort.
A patra zi, alt lup a venit şi a mâncat o oaie.
Ciobanul şi-a luat puşca, a plecat în pădure şi spre seară s-a întors cu lupul mort.
A cincea zi, alt lup a venit şi a mâncat o oaie.
Ciobanul şi-a luat puşca, a plecat în pădure şi spre seară s-a întors cu lupul mort.
A şasea zi, o oaie a mâncat o oaie.
Ciobanul şi-a luat puşca, a plecat în pădure şi spre seară s-a întors cu lupul mort. "
( Ion Dogar Marinescu )

Fericire sau sens ?

" Fericirea nu este învăluită în mister.
Oamenii nefericiţi sunt toţi la fel. O rană suferită cu mult timp în urmă, o dorinţă neîmplinită, o lovitură data mândriei, o scânteie pâlpâitoare de iubire înăbuşită de dispreţ - sau, mai rău, de indiferenţă - se agăţă de ei, sau ei de ea, şi astfel trăiesc fiecare zi înfăşuraţi în vălul zilelor trecute. Omul fericit nu se uită înapoi. Nu priveşte înainte. Trăieşte în prezent
Şi chiar aici e problema. Prezentul nu poate niciodată să ofere un anumit lucru: sensul. Căile fericirii şi cele ale sensului nu sunt identice. Ca să găsească fericirea, omul trebuie să trăiască doar în limitele clipei prezente; să trăiască doar pentru clipă. Dar dacă vrea sens - sensul viselor, al secretelor, al vieţii sale -, trebuie să-şi locuiască din nou trecutul - oricât de întunecat, şi să trăiască pentru viitor - oricât ar fi de nesigur. Astfel, natura ne flutură prin faţa ochilor fericirea şi sensul, cerându-ne doar să alegem. "

"Interpretarea crimei" - Jed Rubenfeld

Drumul spre mine

Nu mai regăsesc decât cu greu drumul care duce spre centru, spre mine, spre adevărata eu. Mă încurc printre aleile care duc spre ceea ce am fost sau care mă lasă nicăieri. Nu vreau să îmi reiau vechea viaţă, vreau doar să ştiu cine sunt... Sunt teribil de schimbătoare, când veselă, când absentă, când de o tristeţe pe care nici măcar eu nu o înţeleg...Şi ce ar trebui să fac cu mine ?! Ce pot să fac ca să mă găsesc, să fiu eu..?
Încă mă învârt pe cărări ce nu mă duc la mine... Şi încă mai merg înainte. Pentru că eu cred. Sau cine ştie, poate merg înainte pentru că nu înţeleg misterul îngropat de următoarea secundă. Poate mâine, poate chiar azi, am să mă descopăr aşa cum sunt.

Leaving...

Pentru ca am plecat ca sa uit de tot si de toate. Am plecat ca sa scap de strazile pline de praf, de oamenii cu fete plictisite, de gunoaie, de rautate, de minciuni si de masti si de prieteni falsi. Am plecat ca sa imi fac prieteni, si nu ca sa ii pierd. Am plecat ca sa descopar ceea ce nu stiam , sa fiu ceea ce n-am fost. Am plecat ca sa imi fie mai bine. Am plecat ca sa pot sa exist din nou. Si asta o sa fac. O sa imi fie bine si-am sa trec peste toate. Chiar daca viata e ca o cursa si eu ma impiedic de toate obstacolele si chiar daca uneori mi se opreste motorul, eu am sa merg mai departe. Si pentru ca am plecat, am sa ma intorc cu zambetul pe fata si cu lacrimile uitate undeva intr-o camera, cu visele si sperantele impachetate in valiza si cu versurile unei melodii pe buze. Am plecat pentru o saptamana si am sa ma intorc...

Carpe diem !

Carpe diem e un fel de motto al meu. Defapt, e felul meu de a trai. Carpe diem e un tic, un reflex, ceva firesc pentru mine. Eu traiesc clipa. Eu ma bucur de viata. Eu sunt libera sa aleg intre bine si rau.

Carpe diem nu inseamna doar sa traiesti clipa.  Nu trebuie sa treci prin viata ca ata prin urechile acului. Trebuie sa lasi ceva in urma. Sa incerci schimbarea. Sa fii schimbarea. Asta inseamna carpe diem. Inseamna sa faci ceva in viata asta si sa te bucuri de fiecare secunda ce trece.  Inseamna sa inventezi ceea ce nu exista ! Da...inventeaza...lasa-ti imaginatia sa creeze lucruri noi...fa o schimbare...

...Traieste clipa !

Libertate

Ok. Deci pur si simplu nu mai am chef de nimic. N-am chef sa ma trezesc si sa merg la scoala, n-am chef de teme, n-am chef de ore. Nici nu mai stiu sa scriu...ok ?! Lasati-ma ! Singurul lucru pe care il aud in creier e VACANTA . O simt pana si-n aer....miroase a libertate, a nopti pierdute, a zambete, a mare, a ploaie, a fericire !
N-am chef. N-am chef de inca 15 zile sau cate or mai fi de scoala. E prea plictisitor...Chiar n-am chef de recapitulari si de teste si de ascultat si de altele...Singurul lucru pe care il vreau e vacanta .

Singurul lucru pe care vreau sa-l fac e sa scap de asta si sa tip tare : Libertateeeeeeee !

Vreau sa tip, sa zbier, sa alerg, sa dorm, sa visez, sa cant....Vreau sa fac tot ce imi trece prin cap. Vreau libertate.

Zi de mai

M-am trezit in acelasi cearceaf plin de vise. Cate vise o fi avand ? Sute ? Mii ? Nu le-am numarat. Ma ridic si imi asez picioarele pe parchetul sters de timp. Calc usor, dar dau peste o zi de mai. Cine a uitat-o acolo? E asa mica...asa fragila ! O ridic in palme si se contopeste cu pielea mea. Zi de mai, de ce ai intrat in mine ? 

Zambesc. Zi de mai, ce mi-ai facut ? Pasesc usor spre hol. Inghit bule de bucurie. Zi de mai, ce imi faci ? Vad culori. Multe culori...unele pe care nu le-am observat niciodata. Culori...atat de....minunate ! Zi de mai, ce se intampla cu mine ?

Ies din scara blocului. Simt miros de apa de mare si-l adulmec. Dar de unde vine ? Zi de mai, ce-ai facut cu mine ? Merg pe asfaltul fierbinte. Ciudat...ma mangaie pe talpi. Pietrele ar trebui sa ma doara...ma gadila ?! Zi de mai, ce naiba am ?

Privesc cerul. E atat de pur, atat de simplu, atat de frumos ! Ma pierd in el. Zi de mai, de ce nu ma lasi ?

Gata. S-a instalat in corpul meu. O simt cum bate odata cu inima mea. Zi de mai, eu ti-s noua casa ?