Și, dragule, nu e nimic concret.
Nimic secret, constant, corect.
Universul nu se silește să moară,
Se transformă în monstru și mă-nfioară
La pământ, văzându-mă, cazută pe jos,
Nu a putut să îmi spună nimic mai frumos
decât "am mai văzut și înainte tot ce ai trăit"
"nu ești prima care a plâns, a râs, sau care a iubit".
Așa că, timidă, m-am ridicat,
am privit Universul imens și-mpăcat
gândindu-mă la apriga-i povară..
Deși știe totul, Universul nu poate să moară.
Și ce să fie mai crud de atât ?
Să afli tot ce e de știut
Tot ce a fost, tot ce va fi,
nimic imprevizibil în viața de zi cu zi.
Așa că i-am zâmbit, și, compătimindu-l, i-am zis:
"prefer să-mi fie viața toată un vis".
No comments:
Post a Comment