December 29, 2010

Gheaţă

5 comments:
Mă arunc în pat, peste cearceafurile de catifea. Mai toarnă-mi puţin din dragostea ta şi lipeşte-ţi obrazul de al meu. Nu îţi cer nimic mai mult. Am lacrimile îngheţate şi aş vrea să îţi zic ceva, dar mi-e teamă că nu mai pot să îmi dezlipesc buzele una de cealaltă pentru a mai scoate vreun cuvânt. "Şi ce dacă-i frig?” m-ai întrebat râzând.
Nu ţi-am răspuns. Mi-am luat haina şi am plecat amândoi. Pe cer nu era nici un nor, stelele umblau nestingherite printre umbrele oraşului.
E noapte. Te sărut. Mă asculţi cum îţi şoptesc nişte cuvinte oarecare. Mă uit la tine încă o dată. Şi aş merge. Aş merge cu tine pe străzile pustii. Dar afară e totul aşa de ingheţat..Ştii ,nu vreau să se prefacă-n gheaţă şi ultima rămăşiţă de fericire pe care o mai am.

November 25, 2010

De toamnă

2 comments:

Într-un noiembrie crunt
Ascunde-mi tăcerea
Şi lasă-mi cuvintele să se topească
În abisul ochilor tăi.

Lasă frunzele să cadă peste noi
Ce dacă-s moarte?
Lasă-le să se îmbete cu nemurirea noastră
Lasă-le, iubitule, să guste puţin din sufletul meu...

September 25, 2010

Rătăcire

2 comments:

Mă-ntrebi de ce plâng?
Am obosit.
Am obosit să mă mai caut în mine,
Să mă regăsesc şi-apoi să mă pierd din nou.
Am obosit de-atâta rău, de-atâta bine
Am obosit de tot..
Şi-ascunde-mă, te rog, de mine
Nu vreau, nu pot să mă mai văd..
Mi-e silă, lene şi mi-e greaţă
Trezeşte-mă în altă dimineaţă...

Vreau doar s-ascult
prin mine cum trece timpul
să simt pe piele
secundele cum pier
Şi-nfrigurată de prea multe gânduri
să-mi scriu pe pleoape toţi norii de pe cer.

July 25, 2010

Atât

7 comments:


Aici nu există timp
Doar stropii de rouă mai cad
Aici noi doi ne iubim
Pe frunzele goale ce ard.

Aici nu există cuvinte
Doar şoaptele noastre-au rămas
Aici pe-a lui braţe mă prinde
'Nainte să fac înc-un pas.

Aici nu există timp
Doar noi printre nori ne iubim
Aici peste tine mă-ntind
Şi-n tine tot eu mă cuprind.

P.S : Inspirat din postarea Roxanei

July 10, 2010

Fluturaşi !

No comments:

Am primit un fluturaş de la Roxana :). Deja şi-a îndeplinit misiunea, m-a făcut să zâmbesc. Nu o să îl ţin prea mult la mine, am să-l las să-şi continue zborul. Îl ofer vouă, tuturor celor din blogroll.

Aşadar, cei care primesc fluturaşi au obligaţia de a zâmbi !
Rugăm seriozitate. Garantăm că nu este atât de dificil pe cât pare.
Încercarea este necesară, reuşita este obligatorie !! O zi bună tuturor!
E timpul să zâmbiţi !!!

June 28, 2010

Marea

3 comments:
Victor zâmbea. Vântul îi flutura prin părul negru şi cârlionţat. Dar lui nu-i păsa. De fapt, îi plăcea, pentru că îi amintea de versul : " Răspunsul, prieteni, e vânare de vânt... ". Privea valurile furioase ale mării ce se spărgeau în larg.
- Ai mai fost vreodată la mare, Ana ?
- Da, Victor, am mai fost de-atâtea ori. Defapt, am ajuns să ştiu marea mai bine decât pe mine.
Victor tăcea. Ştia că uneori cuvintele sunt de prisos. Mă luă în braţe şi era de ajuns.
- Îmi place la mare, Ana. Totul e atât de calm şi de plăcut...
De fapt, lui Victor îi plăcea să stea oriunde în afară de camera lui mică, cu pereţi mucegăiţi. Îi plăcea când scăpam de nebunia oraşului şi mergeam cu bicicletele până la mare.
Odată l-am întrebat de ce nu vrea să mergem cu trenul.
- De ce să nu mă bucur de aerul curat de afară, Ana ?Şi de ce să urmez un drum stabilit, când eu am drumul meu ? Chiar dacă nu merg nicăieri, mă pot duce oriunde...

June 9, 2010

Fără sens

No comments:

Pentru că nu reuşesc să termin o postare...


9 iunie 2010, 18:31

De n zile mă chinui să scriu ceva.
Nu reuşesc, abandonez după câteva rânduri sau apăs repede Backspace şi şterg tot.
Deci, am o stare de plictiseală, lene, moleşeală sau cum vreţi voi să-i ziceţi.
Ca şi cum aş fi legată de nişte lanţuri grele de plumb, aştept cu nerăbdare să mă eliberez şi să strig : "Libertateeee ".

9 iunie 2010, 18:18

Vreau să zbor.
Da, să zbor departe de tot şi de toate. Să îmi întind aripile...

7 iunie 2010

E vară !
Uită că se termină şcoala, că vine vacanţa, că timpul a trecut prea repede.
E vară !
Nu mai contează ce a fost sau ce va fi. Contează doar acum.
Acum, când sunt înconjurată de prieteni, acum, când trăiesc fiecare clipă la maxim.
Carpe diem, şi atât.

June 2, 2010

Drum (Renaştere)

2 comments:

Pietre multe
Secătuiesc calea spre
Un ceva mai bun.

Florile negre
Opresc ploaia
Şi o transformă-n scrum.

Tu, cu voalul împăienjenit
Priveşti pentru ultima dată
Înapoi.

Mergi cu paşi mici, calculaţi
Şi-ncerci să nu te-mpiedici
În râurile de lacrimi
Pe care le-ai vărsat.

Deodată,
Te prăbuşeşti peste fluturii durerii tale
Însă ei te înalţă
Şi te ajută să zbori
Mai departe, poate, de nori...

May 21, 2010

Limită

2 comments:

Uită-te-n oglindă
Pentru ultima oară
Şi-apoi croieşte-ţi calea
Singură, către eternitate.

Nu mă întreba cât o să dureze.
Te vei opri doar atunci
Când vei simţi că ai mers destul
Şi că acolo e locul tău.

Însă florile negre ale inimii tale
Vor încolţi peste pământurile acelea
Şi vei vrea din nou
Să pleci.

Atunci să semeni doar niţică speranţă
În sufletul tău uscat de vreme
Şi să-l stropeşti, măcar o dată pe zi,
Cu ploaie.

April 23, 2010

Sens

No comments:

Cineva, cândva,
A venit şi şi-a lăsat amintirile uscate
Pe trupul meu.

Cineva, undeva,
A venit şi m-a rănit,
Scrijelindu-mi trupul cu zeci de cuvinte.

Cineva, cumva,
S-a jucat cu cerneala
Pe pleoapele mele.

Cineva, undeva, cândva, cumva,
Mi-a spus : "N-ai cum să mă răneşti,
Dar ai putea, în schimb, să mă iubeşti..."

January 27, 2010

Oglinda

2 comments:

Telefonul sună. Vroiai de mult să îi schimbi soneria, însă n-ai avut timp să o faci şi, în plus, n-ai găsit alta mai “în trend”. Verşi cana de cafea peste mormanul de hârtii de pe birou, le arunci pe toate într-un colţ al camerei şi într-un final îmi răspunzi. Te întreb ce mai faci şi tu îmi spui că vocea mea sună mai ciudat joia. Nu are sens nimic din ceea ce spui, mi se pare că delirezi şi pentru câteva minute mă laşi să vorbesc singură. Nu pentru că te-aş fi deranjat cu ceva, ci pentru că îţi zăreşti chipul într-o oglindă aruncată pe jos. Îţi vezi ochii mai întunecaţi decât de obicei, cu o nuanţă ciudată de albastru. Apoi îţi aminteşti de mine şi-mi zici că ne întâlnim la o cafea. Râzi, şi fără motiv râd şi eu. Pui câteva haine pe tine, arunci încă o dată o privire în oglinda uitată pe jos şi pleci. Mergi cu paşi mici, apăsaţi şi mă zăreşti în cafenea. M-ai lăsat să te aştept, ca de obicei, însă îmi dai a mia oară un motiv plauzibil pentru întârzierea ta: "Am răvăşit toată casa şi tot n-am găsit umbrela. Până la urmă mi-am pus gluga în cap şi am plecat" . Nu ştiu de ce te mai scuzi, atâta timp cât nici eu, nici tu, nu credem scuzele. Sunt pierderi de timp şi bătăi de cap, nimic mai mult.
Îţi dai jos geaca udă şi începi să-mi povesteşti ce ai mai făcut azi. Îmi spui de cafeaua vărsată şi de oglinda uitată pe jos. Te agiţi, pentru că îţi dai seama că oglinda nu e a ta şi nu îţi aminteşti să o fi uitat cineva pe la tine. Nu ştii de unde a apărut şi mă întrebi dacă ochii tăi par anormali azi. Te privesc, dar nu mi se pare nimic ciudat. Albastrul e banal, nu are nimic ieşit din comun. Apoi îmi zici să îţi privesc buzele. Nici ele nu sunt aşa cum vedeai tu în oglindă: uscate. Îţi comanzi un ceai de tei pentru că, spui tu, te calmează. Îl sorbi cu viclenie, ca şi cum ar fi vrut cineva să ţi-l fure. Lacrimi mici încep să îţi curgă din ochi, tu spui că e de la fumul de ţigară din cafenea, însă eu nu te cred. Ne întoarcem amândouă la tine acasă şi căutăm oglinda. Tu mi-o descrii, însă nici una din noi nu o zăreşte. Începi din nou să plângi, te laşi pe umărul meu şi uiţi de toate. Îmi spui că sunt cea mai tare şi zâmbeşti. Eu caut cu privirea obiectul acela ciudat care ţi-a stricat ziua dar nu-l văd şi pentru o clipă ajung să cred că nu a existat decât în imaginaţia mea. Tu îmi vezi privirea ciudată, şi îmi zici "Nici să nu te gândeşti la asta. Sunt sigură că era aici, pe covorul meu". Eu tac, tu tipi la mine şi cauţi cu disperare oglinda. "Nu mai e aici, calmează-te, te rog" îţi şoptesc eu. O găseşti, mi-o arăţi, însă eu nu văd decât o bucată neagră de plastic. Nici urmă de oglindă. "Vezi ?" mă întrebi tu, însă eu nu mai văd, nu mai simt şi nu mai aud nimic. Pentru câteva clipe mă întreb care din noi a înnebunit cu adevărat.
Zâmbeşti din nou, de parcă ai ştii că eu nu văd ceea ce vezi tu. Te aşezi lângă mine şi înainte să adormi îmi spui : "Mâine vreau altă oglindă".