nu cred că știu să fiu, nu cred că știu să cresc

 vino să vezi câte grădini se află în sufletul meu
 vino să afli cât mi-a fost bine și cât mi-a fost greu
 aici, pe stânga, e primul străin pe care l-am iubit,
 mai departe în față e primul om care m-a rănit
 am în spate oamenii care au plecat
 lateral, dreapta, cei care sunt aici, care au stat.
 ia loc acolo, lângă livezi,
 sunt merele coapte, sunt merele verzi
 am fiert puțin vin, mai stai, mai rămâi
 ascultă-mă, sau poate nu m-asculți..
 decupează din peisajul ăsta cotidian
 toate faptele abstracte, pune-le pe tavan
 uită-mi toate regretele, se duc an după an,
 iar peste umerii mei goi
 s-au așternut furtuni, s-au așternut și ploi..
 stând aici, printre atâtea flori, printre urzici
 timpul s-a concentrat în secundele astea dulci
 învață să mă ierți, învață să nu uiți
 permanenta conștientizare a sinelui mă face să-ți mărturisesc
 nu cred că știu să fiu, nu cred că știu să cresc.