March 31, 2015

Attendre, c’est cela exister.

No comments:
 toarnă-mi în carne dungile inimii tale
 trupesc și firesc,
 cere din ziduri înalte
 să-mi dărâm sentimentul lumesc.
 
 din tot ce există, din tot ce nu e
 rămân punțile dintre mine și tine..
 abătute coroane de spini înecați
 în lacrimi și inimi, uscații, damnați.
 
 căci eu, către tine
 îndrept zi de zi
 din inimă-mi frântă
 săgeți rozalii..

 ironic, ce soartă
 de muritor blând
 să-ți porți viață toată
 numai așteptând.
 

March 30, 2015

(a)fost

No comments:
Îți amintești când ploua cu soare, iubire?
Iar aripi de îngeri ne creșteau roditor
Când stropii în sine goneau cu pași repezi
Pe trupu-ți..cald și istovitor.

Îți amintești furtunile toate
În nopțile-ascunse de-oraș, ce departe
Și cântecul zilei venind norocos
Peste chipul tău drag, luminos..?

Îți amintești tu oare, iubire,
De mine, dar mai ales, de tine?
Naivă și dulce.. ferită de rele
Ferită de negru și de probleme..
Unde-ai apus, și când
Tu, soarele meu...?
Mi-e absurd să respir
De nu răsari când e greu.

March 27, 2015

Inocență

No comments:
Ce suflet să ai
Să minți ochii inocenți
Ce te privesc cu speranță, iubire?
Ce nopți de coșmar
Tu, suflet impar, 
să n-ai alinare în bine?
Sunt doar eu cu mine
Fantasmă de alb
Palid și sumbru, te pipăi și cad.
Căci nu ești tu, umbră..e doar cerul vag
Ce-l suflu-n lumină când doru-mi-e cald.


Drag. fără tine,
pustie eu sunt.
nu am început,
mă pierd ascultând
buzele altora pe care probabil le-ai sărutat..
Pe-ale mele, niciodată însă, mare păcat..

March 23, 2015

Eu

No comments:
 vise.
 cineva mă place doar pentru că sunt optimistă
 atunci când restul lumii e tristă
 pentru că iubesc turcoazul și nopțile de vară
 fiindcă ascult Chet Faker și Luna Amară..
 căci iubesc poezia- în ea mă văd pe mine
 și simt că prin ea mă poți cunoaște cel mai bine.
 
 Cineva mă place doar așa cum sunt
 când ies din mare și am părul ud
 sau doar când stau la soare-nu vreau nimic mai mult.
 
 Cineva mă acceptă, chiar dacă-s imperfectă
 Și-ntârzii mai mereu,
 m-agit când mi-e prea greu
 mă plâng doar de prostii
 (și-am multe jucării..)
 Sunt prea dezordonată,
 Mă-ndrăgostesc deodată
 Mi-e dor de mulți și multe
 Ce nu vor să m-asculte.
 
 Cineva mă iartă
 Că-ncerc să fac artă,
 c-am frici și răni adânci
 crescute printre stânci.
 
 Dar..
 Există undeva, în lumea asta mare,
 Un anume cineva
 Ce poate să-și strecoare
 În sufletu-mi închis
 Povestea sa de vis.
 
 
 
 (Sunt un copil și-acum
 Mai am ceva din drum
 Răni am-dar nu-i nimic
 De cad, mă și ridic)
 

March 22, 2015

vineri6am

No comments:
Uit. Promit că azi uit
și dărâm templul pe care 
inocent și-nflăcărat ți l-am ridicat
ce vină am eu, oare
n-am nici speranță, nici alinare
n-am decât zorii ce-mi aduc
în minte, încă un
"azi uit".

March 21, 2015

Început

No comments:
 Îmbrățișează-mă
 tăcerea lumii o să ne apese coastele
 și stelele vor lumina tăcerile noastre..

 Soarele va răsări, natural și banal
 peste sufletele noastre, aspirațional.

 Urcă-mi treptele durerii
 Apasă-ți tălpile în ele
 Sărută-le cu buzele..

 Comandă-i primăverii
 Să-nflorească în mine
 O nouă iubire. 

March 20, 2015

Din vis, din nou

No comments:
M-am deghizat
Să-ţi alung demonii
Ce urlă-n adâncuri şi zbiară
Tu, fiară.
Priveşte-mi măştile-nnoite
Vulcanic dor ce mi le-nghite
Nu simt durere, nu simt tristeţe
Nu simt nici ură..
E totul o harababură.

Dar am izbăvit!
Te-am ajutat sa-ţi umpli viaţa
De minunate amintiri
Însă acestea toate-s numai
În mintea mea, doar plăsmuiri.
Tu- proiecţie a unui ideal
În realitate, de fapt, nu ne potrivim pe niciun plan.
( Mi-ai tăiat inima orizontal, vertical şi longitudinal..)

March 19, 2015

piedica

No comments:
Visam.
M-am împiedicat de tine,
Dar nu păreai foarte speriat
Ba din contră, deloc timid, m-ai ridicat.
am tencuit apoi în tine
speranţe şi-amintiri
privesc acum din mine
ce vise, ce zidiri..

Mi-ai înzestrat apusul
cu note de-amărui
şi-n seara ce ne leagă
n-am unde, n-am nici cui..
Să-i mai cutreier gândul
Sau să îi fur sărutul.
(Căci ai plecat de tot- nici să te simt nu pot.)

March 10, 2015

algoritm

No comments:
 aritmetic, am încercat
 o descifrare absurdă
 a sufletului tău.
 ce erou,
 atâtea și atâtea necunoscute
 tu, ecuație cu dureri prea multe..
 am încercat să te derivez
 apoi, făr' de rost, să te integrez
 să-ți aflu o limită, nici nu conta unde
 dar în rezolvarea ta nu am putut pătrunde.
 
 așa că te-am lăsat
 un pic, te-am admirat
 continuu, neîntrerupt
 m-am întrebat
 cum poate, oare,
 o problemă frumoasă
 atâta suferință în mine să coasă?
 

March 9, 2015

Setea

No comments:

 îngroapă-te în iubirea mea 
 și lasă-ntunericul să soarbă din ea 
 adâncă durere, frică și fiere 
 alcool și păcate 
 aici sunt de toate.. 
 sunt monstrul din mine 
 m-adap doar cu bine 
 îl sufoc și-l înec 
 cu vorbe, nedrept. 
 te-omor înflorind 
 petale iubind 
 și suflete reci
 când vii, când mai pleci.. 
  

March 8, 2015

visat, împăcat

No comments:
am visat că pluteam
și iubeam, te iubeam
frezii în păr
și-aromă de măr 
mi-ai adus în suflet
tu, dragul meu zâmbet.

și tot în visare
pe stele, pe mare
m-ai dus într-un port
departe de tot
și-n vremea de-afară
în ce ne-nconjoară
rămas-am feriți
de ochii umbriți.

ce lume, iubito,
ah, preafericito,
cum ne surâde cerul
și cum din stingherul
suflet chinuit
cum tu m-ai iubit
și m-ai transformat
în vis împăcat.

March 7, 2015

(dez)ordine

No comments:
 ce lucru rar, atât de frumos
 să privești lumea
 cu susul în jos

 să-mbini în tăcere
 negura nopții
 cu șoaptele reci și dulci ale morții.
 să prinzi de-o aripă un gând tremurând
 să-l săruți pe tâmple, să-l vezi surâzând.
 să scapi de cuvinte
 să vrei și să poți
 în poduri de vise
 tăcerea s-o scoți.

 (
 ce idee nebună,
 ce lume plăpândă
 în tine se-ascunde
 metafora-mi blândă.
 )

March 6, 2015

vorbe

No comments:
 "stelele sunt ale tale, iubito"
 asta i-am spus prima oară când am mințit-o
 cât de credulă a fost în vorbele mele
 și cât de mult a sperat, frumoasă, în ele..
 
 "din ochii tăi n-or să mai curgă nopți"
 a fost tot ce i-am putut șopti..
 draga de ea, prea tristă, n-a știut
 că-n mine păcatul era țesut.
 
 
 "ești bucuria mea supremă"
 și am căzut într-o extremă
 în care, far' să vreau, te-am dus
 iar zâmbetul ți l-am apus..
 
 iubita mea din vise vechi
 am fost, în lumea ta, perechi
 dar răul meu te-a alungat
 rămân eu, singur, c-un păcat.