alt(u)

Nu mai știu ce simt

M-au încercat atâtea stări

De-atât, atât de multe ori...

banal, ar spune mulți

dar, te rog, învață să m-asculți

și-ai să vezi cât de frumos pot

să găsesc în nimic

furtuni si potop.

toamna. ploile-mi curg șiroaie pe-obraji

mi-amintesc noaptea că aveai umerii calzi..

îmi îmbrățișai dulce toate mâhnirile

cu tine am vrut să-mi aleg amintirile

sec. nu-mi spune din nou că trebuie să plec

mi-e rău și mi-e plânset

tot sângele-i mut

am vrut să te apăr, am vrut să-ți fiu scut..

m-ai trădat. mi-e inima mică,

eroul, de fapt, 

n-ai fost tu.

am zăcut între un da și un nu

sau între un tu și alt tu...

limbaj

 niște ochi care se uită la tine cu amar
 gust ce-a rămas după toate
 o mână care ar vrea să te atingă
 dar nu poate.
 niște cuvinte blocate, inapte să dea rod
 incapabile de a se metamorfoza
 și de vină e doar tăcerea, grea.
 intimidant, nesimetric mi se așează pe gânduri
 zâmbetul tău.
 atâtea și atâtea rânduri
 scrise, nescrise, spuse și ascunse, aruncate, uitate, țipate, plânse.
 scuze.
 cinci litere simple și juxtapuse
 mă întreb de cât timp între noi
 totul se pierduse.
 

Eva

 îmi vine să plâng, surd
 fără haine îmi stă sufletu-n stradă
 poftiți, dragii mei, toată lumea să-l vadă
 fragilă reprezentare
 a coastelor tale.
 ți-am fost vreodată Evă?
 mă întreb uneori
 dacă mâinile mele ți-au aprins fiori
 și dacă prin gând, seara, alergând alene,
 ți-a stat parfumul meu, în vise și pe gene..
 dezbrăcată, orgolii pentru mine nu mai există,
 iar această încăpățânare oricum persistă
 insistă sunetele să deruleze în cap
 cuvintele tale, mi-ești înger și drac
 din tine m-am rupt,
 m-am lepădat, mi-e bine,
 dar mă întorc iar în lanțuri
 descătușată-n sine
 leagă-mă de tine. suflet.

Trecut

 îmi scrijelesc în celule
 gânduri imune..
 nu știu să-ți explic tot ce am, tot ce simt.
 mă doare cavitatea toracică toată
 aș vrea de la tine și cea mai mică șoaptă
 dar s-a așternut întunericul între noi
 ce zarvă a făcut.. și, uite, câte ploi!
 corpul mi-e amorțit
 zac, ce peisaj morbid
 când degetele-mi stau încleștate pe hârtie
 mi-ai fost atâta timp muză și poezie..
 acum cuvintele toate mi se îneacă
 și durerea asta parcă nu mai pleacă
 nodul din gât
 rămâne tăcut
 și-n obraji am ascuns primul nostru sărut.
 tipic. sentimental și naiv
 poem plăcut, tardiv
 cearceafurile sunt singurele treze la orele astea târzii
 am sperat că nu pleci, am sperat c-ai să vii.
 dar ce rost mai are
 îmi cristalizez dorul, la fel și amorul
 și le vomit.
 trupul meu respinge orice urmă de vid
 silabisind numele tău a nu știu câta oară
 pe buzele mele orice literă începe să doară..
 electrizant, orice vis cu tine îmi pare tentant
 dar refuz
 nu mai vizualizez nimic, nu vreau să te-acuz
 sincronul nostru s-a evaporat
 dar să nu știe nimeni, te rog, fii delicat
 brutală abordare, tu, vai, ce ai ales
 în mintea mea aceasta
 nu are niciun sens.
 nu vreau să-ți fiu povară
 uitată într-o vară..
 ripostez. mi s-au topit cearcănele și mă-ndepărtez..
 mi-am contaminat membrana celulară cu sunete dulci
 să nu îndrăznești cumva să le-arunci
 lasă-mă așa, sunt eu cu alegerea mea
 iar dacă ar fi a nu știu câta oară
 inima mea să încerce să moară
 nu dispera. am grijă tot eu, mereu, de ea
 buretele-absoarbe orice fapt neprihănit.
 mă bucur că ai stat, mă bucur c-ai venit.
 am îndrăznit, în final
 să ne privesc în oglindă
 ce viitor frumos pe noi se perinda..
 până când ai să dispari, ca prin vis
 până când n-ai să mai fii, ai promis.

existențial

 mi-am făcut din flori cunună
 mi-e sufletul soare
 mi-e inima lună
 mi-e gândul în ape
 și visele-n stele
 mi-s prinsă în vrejuri
 de lumi paralele.
 dezordine cosmică
 ce există-n mine
 mi-e noaptea tridimensională
 ziua se zbate între puncte cardinale
 prin vene îmi bate într-una un val
 dar nu încerc niciodată să ajung la mal.
 sunt, exist, trăiesc
 respir lumina și-o păstrez
 în cel mai frumos loc în care aș putea să o port
 sunt doar o rază, doar asta mai pot.
 

Eu, liric

 tăcere
 firele astea toate
 s-au încâlcit, le-am înnodat și s-au împăienjenit
 în mintea mea.
 a rămas în cameră doar tăcerea, și ea
 mi-a încețoșat gândurile
 mi-a îmbolnăvit legăturile
 celulele toate s-au anihilat
 războiul e în mine, nu în lume, de fapt.
 distrugere totală
 ce ironic joc, cum scap?
 m-am așezat la masă cu mine,
 dar nu eram eu.
 personalități multiple? mi-e teamă și mi-e greu
 am stat ore-n șir
 de vorbă cu mine
 a fost așa frumos, nu m-am putut abține
 ultima oară când am venit, eram străine...
 acum furtuna asta îmi pare ruptă din rai
 și-mi vine să plâng, aici erai ?
 suflet sensibil și cald, luminos,
 tu faci orice să pară de prisos
 căci în întunericul ăsta
 tăiat cu sabia
 mă descurc singură
 eu cu lumina mea.

stând cu sufletul la gură

 scrie-mi, te rog
 scrie-mi tot ce nu ai putut să îmi spui
 scrie-mi ce nu ai zis până acum nimănui
 scrie-mi toate furtunile pe care în suflet le porți
 scrie-mi toate gândurile pe care nu le mai socoți..
 nu te abate de la drum, te implor
 sunt sufletul tău
 și nu vreau să mor
 te absolv de orice vină
 de dor și de tine mi-e inima plină
 abstractizează toate încercările de a evada
 lasă în spate lumea, vino într-a mea
 triumfător
 sunt sufletul tău. nu mă lăsa să mor.

de vorbă

Interindividual.
am stat obraz lângă obraz
emoționant, te mai uitai din când în când la ceas
generalizându-ne și reducându-ne la simple ființe vii
te-ntreb ce mai știu
mă-ntrebi ce mai știi.
zarvă.
ploua peste oameni
și plouă în noi
bătăile inimii tale ajung cumva
pe retina mea, un fel de audioproiector
mi-e frică să nu se oprească
mi-e frică, nu vreau să mor.
emoționant.
mi-ai desființat toate adevărurile pe care le aveam
subtil și timid, te uiți iar pe geam
rămân doar cu tine.
mi-ești unica umbră
ce dor ne înghite?
ce dor ți-e poruncă?
am încetat.
întrebările sunt făcute pentru a nu avea răspuns
și oricum, între tăcerile noastre nu mai e loc de niciun cuvânt în plus.

poveste de seară

când eram mică mi-era frică de monștrii de sub pat
 acum îmi e frică de monștrii din cap
 ai mei, ai tăi ?
 nici nu mai știu
 îmi intră în piele
 mă tăie pe viu
 mi s-au erodat țesuturile
 și celule-s moarte
 și toate astea
 de la câteva cuvinte, din fiecare noapte.
 durerea fizică trece, suferințele rămân
 pe rănile din suflet
 doar tu îmi ești stăpân
 mi-e teamă să spun asta
 mi-e frică și mi-e ger
 în vise te mai văd
 în vise te mai sper
 stingher.
 îmi amintești de cineva care m-a rănit
 în alt fel
 îmi amintești de cineva pe care l-am iubit
 paralel.

autumnal

e din nou septembrie
 spune-mi ce gând te mai sperie
 dar ce să te mai sperie, de fapt
 când viața și moartea
 pe-aici își fac de cap
 infailibil. totul și nimic nu mai contează
 prin vene sângele-mi vibrează
 sunt poezie pură
 pe gânduri am doar zgură
 mi-e sufletul nedrept
 și trupul imperfect
 dar ce relevanță mai are asta, oare?
 stăm amândoi aici,
 întinși, în pijamale,
 amprentele mele
 devin amprentele tale.
 (cărbuni pe piept
 pot să îmi ardă
 dar dragul de tine nu o să se piardă)
 antirealist. privesc viața prin ochii
 unui optimist convins.
 mai sper însă, așadar
 că literele sunt așezate așa cu un anumit scop
 și că totul în lumea asta
 își are al său loc.

dual

aş vrea să înţeleg de ce nu mă crede nimeni
îndeajuns de puternică, îndeajuns de capabilă
de a înţelege cum se face
că lucrurile nu decurg întotdeauna conform planului
că unii aleg să cedeze chinului
că lumina poate străbate întunericul numai până la un anumit punct
când totul e mult prea dens
şi mult prea profund
că nu poţi dărâma poduri într-o zi-două
că poţi să nu adormi, deşi e târziu şi nici nu plouă.
şi poate e adevărat
poate nu pot înţelege
de ce sunt nebună
de ce în mintea ta
fulgeră şi tună
apa cu sare e mai mult decât lacrimi pentru mine
şi ce e-n camera mea sunt mai mult decât suspine
asta pot conştientiza, însă nu te pot ademeni
nu îţi pot aduce îngeri
când tu îţi iubeşti demonii.

cifre

cineva trebuie să fi inventat cifrele acestea
în care măsurăm de toate
măsurăm pentru cât timp cineva poate
să trăiască fără se se gândească la dor
măsurăm cât timp mai e până am să mor
câte kilograme ar fi normal să am
câte fumuri pot să mai trag dintr-un gram
câte pahare de vin ai băut într-o noapte
câte mesaje ai trimis după ora şapte
şi câte stele sunt pe cer, tot încercăm să aflăm
în lumea asta trebuie totul cuantificat
de câte ori ai desenat în viaţa asta un pătrat
de câte ori ai simţit că te învârţi în cerc
şi când ai ştiut pentru prima oară că nimic nu e perfect.
cifrele nu îmi mai pasă, e irelevant
dacă încerci să măsori, totul devine enervant
te enervează că 6 e mai mult decât 3
şi că X minus Y nu e egal mereu cu ce vrei
te enervează că ticăie ceasul mereu
te enervează că banii se numără, greu,
ne pierdem în detalii, nimic nou sub soare
există ceva pe pământul acesta
ce nu poţi măsura, oare?
frecvenţa la care
privirea ta
zâmbeşte când o întâlneşte pe a mea
aş vrea să cred că nu poate fi măsurată
nici cât de tare poţi să îmi faci inima să bată
sau cât de frumos se vede luna de la tine din balcon
câte baloane de săpun poţi să faci dintr-un flacon
sunt lucruri pe care nu le-aş măsura niciodată
cum ar fi minutele pe care le are piesă ta preferată
de câte ori mi-ai apărut înainte în cale
sau cât de mult m-ai strâns în braţele tale.
Cineva trebuie să fi inventat cifrele, aşadar,
însă cine a fost, nu ştiu..n-am habar
cum nu ştiu nici de ce sunt aşezate aşa literele-n alfabet
trebuie să ştim că-n viaţă nu avem nimic concret
am vrea ca cifrele să ne ofere certitudine
într-o lume în care e mai mult haos decât ordine
eu găsesc în tine liniştea mea
vreau să cred că doar tu eşti cifra mea.

le fabuleux destin

 Iubitule,
 se pare
 că firele destinului tău
 și cele ale destinului meu
 au fost țesute astfel încât
 într-o anumită seară
 când te-am văzut pentru prima oară
 să se întâlnească,
 să se privească,
 și să își accepte această minunată
 soartă comună
 pentru un timp
 o viață
 o lună
 nu știu cât de mult
 la întrebarea asta nici nu vreau, oricum, să răspund.
 promite-mi că
 o să facem împreună toate nebuniile
 că o să-mi pictezi pe vene
 toate galaxiile
 că o ne-mbatam tâmplele cu sunete dulci
 că de pe cele mai înalte culmi
 o să mă arunci
 că o să dansezi cu mine
 în liniștea nopții
 pe sunete pe care nu le pot auzi cu toții
 că o să-mi culegi din zorii zilei o rază
 și-o să vezi cât de frumos se așază
 în această poveste, străină și ea,
 de inima mea, de inima ta..