Trecut

 îmi scrijelesc în celule
 gânduri imune..
 nu știu să-ți explic tot ce am, tot ce simt.
 mă doare cavitatea toracică toată
 aș vrea de la tine și cea mai mică șoaptă
 dar s-a așternut întunericul între noi
 ce zarvă a făcut.. și, uite, câte ploi!
 corpul mi-e amorțit
 zac, ce peisaj morbid
 când degetele-mi stau încleștate pe hârtie
 mi-ai fost atâta timp muză și poezie..
 acum cuvintele toate mi se îneacă
 și durerea asta parcă nu mai pleacă
 nodul din gât
 rămâne tăcut
 și-n obraji am ascuns primul nostru sărut.
 tipic. sentimental și naiv
 poem plăcut, tardiv
 cearceafurile sunt singurele treze la orele astea târzii
 am sperat că nu pleci, am sperat c-ai să vii.
 dar ce rost mai are
 îmi cristalizez dorul, la fel și amorul
 și le vomit.
 trupul meu respinge orice urmă de vid
 silabisind numele tău a nu știu câta oară
 pe buzele mele orice literă începe să doară..
 electrizant, orice vis cu tine îmi pare tentant
 dar refuz
 nu mai vizualizez nimic, nu vreau să te-acuz
 sincronul nostru s-a evaporat
 dar să nu știe nimeni, te rog, fii delicat
 brutală abordare, tu, vai, ce ai ales
 în mintea mea aceasta
 nu are niciun sens.
 nu vreau să-ți fiu povară
 uitată într-o vară..
 ripostez. mi s-au topit cearcănele și mă-ndepărtez..
 mi-am contaminat membrana celulară cu sunete dulci
 să nu îndrăznești cumva să le-arunci
 lasă-mă așa, sunt eu cu alegerea mea
 iar dacă ar fi a nu știu câta oară
 inima mea să încerce să moară
 nu dispera. am grijă tot eu, mereu, de ea
 buretele-absoarbe orice fapt neprihănit.
 mă bucur că ai stat, mă bucur c-ai venit.
 am îndrăznit, în final
 să ne privesc în oglindă
 ce viitor frumos pe noi se perinda..
 până când ai să dispari, ca prin vis
 până când n-ai să mai fii, ai promis.