June 28, 2010

Marea

3 comments:
Victor zâmbea. Vântul îi flutura prin părul negru şi cârlionţat. Dar lui nu-i păsa. De fapt, îi plăcea, pentru că îi amintea de versul : " Răspunsul, prieteni, e vânare de vânt... ". Privea valurile furioase ale mării ce se spărgeau în larg.
- Ai mai fost vreodată la mare, Ana ?
- Da, Victor, am mai fost de-atâtea ori. Defapt, am ajuns să ştiu marea mai bine decât pe mine.
Victor tăcea. Ştia că uneori cuvintele sunt de prisos. Mă luă în braţe şi era de ajuns.
- Îmi place la mare, Ana. Totul e atât de calm şi de plăcut...
De fapt, lui Victor îi plăcea să stea oriunde în afară de camera lui mică, cu pereţi mucegăiţi. Îi plăcea când scăpam de nebunia oraşului şi mergeam cu bicicletele până la mare.
Odată l-am întrebat de ce nu vrea să mergem cu trenul.
- De ce să nu mă bucur de aerul curat de afară, Ana ?Şi de ce să urmez un drum stabilit, când eu am drumul meu ? Chiar dacă nu merg nicăieri, mă pot duce oriunde...

June 9, 2010

Fără sens

No comments:

Pentru că nu reuşesc să termin o postare...


9 iunie 2010, 18:31

De n zile mă chinui să scriu ceva.
Nu reuşesc, abandonez după câteva rânduri sau apăs repede Backspace şi şterg tot.
Deci, am o stare de plictiseală, lene, moleşeală sau cum vreţi voi să-i ziceţi.
Ca şi cum aş fi legată de nişte lanţuri grele de plumb, aştept cu nerăbdare să mă eliberez şi să strig : "Libertateeee ".

9 iunie 2010, 18:18

Vreau să zbor.
Da, să zbor departe de tot şi de toate. Să îmi întind aripile...

7 iunie 2010

E vară !
Uită că se termină şcoala, că vine vacanţa, că timpul a trecut prea repede.
E vară !
Nu mai contează ce a fost sau ce va fi. Contează doar acum.
Acum, când sunt înconjurată de prieteni, acum, când trăiesc fiecare clipă la maxim.
Carpe diem, şi atât.

June 2, 2010

Drum (Renaştere)

2 comments:

Pietre multe
Secătuiesc calea spre
Un ceva mai bun.

Florile negre
Opresc ploaia
Şi o transformă-n scrum.

Tu, cu voalul împăienjenit
Priveşti pentru ultima dată
Înapoi.

Mergi cu paşi mici, calculaţi
Şi-ncerci să nu te-mpiedici
În râurile de lacrimi
Pe care le-ai vărsat.

Deodată,
Te prăbuşeşti peste fluturii durerii tale
Însă ei te înalţă
Şi te ajută să zbori
Mai departe, poate, de nori...