să ascundă durerea în noapte
așa că strig, oasele mă dor,
ajutor...
ajutor,
puterile mi-s duse, apuse, răpuse
coastele-s rupte, strânse, înguste
stomacul se strânge, nu pot să respir
mă agăț de o speranță, mă agăț de un fir
din lumina cu care m-am salvat singură de atâtea ori
am crezut că n-o să mai fie nevoie, am crezut că sunt stări
pe care nu voi mai fi nevoită niciodată să le ncerc
durerea surdă se mută din creier în piept.
fiecare celulă din mine se răzvrătește
sângele-n vene parcă gonește
și cad.
nu vă deranjați, stați liniștiți,
mă ridic oricum.
nu mă abat, mă mențin, îmi știu scopul acum
eram tot eu, lumina, la capăt de tunel
și eram tot eu, aceeași, când căutăm un țel.
No comments:
Post a Comment