mi-ai adunat toate șoaptele într-o bucată de chihlimbar
ai pornit Pink Floyd, mi-ai mai turnat un pahar
am simțit atunci, cu tine, iluzia unei infinități
privind din mansarda ta, acum, ca-n alte dăți
te rog să mai stai, te uiți și socoți..
ne simțim împreună atât de suprem
parcă o să cădem amândoi, de mână, 'n etern
îți spun numele și întregul Univers rezonează cu mine
e calm și frumos, îmi place, e bine
stau la mansarda ta, nu mai există în lume păcat
îți văd chipul vesel, de doruri dezbrăcat,
nu mai disting între vis și realitate
Tu-mi ești, de fapt, o idealitate
remarc cum, cu nonșalanță
pui atât de frumos lucrurile în balanță
îmi provoci gândirea și simt că nu sunt în zadar
că n-o să rămân pentru tine doar o altă dată-n calendar
că o să ții minte tu, anume,
seara-n care am stat în mansarda ta
și am uitat de lume.
No comments:
Post a Comment