conștiința mi-a
dormit și s-a trezit brusc, ca dintr-un vis urât, un coșmar
extrapolând, totul în
jurul meu devine neclar
și tind să cred, ca o
limită, că avem un limbaj
înțeles doar de noi,
nu de ieri, nu de azi
integral, mi-am
format în zâmbet un groaznic sentiment
îmi mărturisesc
credința, o susțin vehement
instinctul scăpării
din cușca de-argint
libertatea-ntrebarii,
în vis mă cuprind
și deci, lacrimile
curg șiroaie
nu-i noapte, nu-i
frig, nu-i nici măcar ploaie
e ursit să empatizez
cu orice dramă
orice frică, orice
șoaptă, orice teamă
simt singurătatea
acerbă a omului de lângă mine
simt cum fuge timpul
și cum nu mă pot abține
alerg spre același
răsărit nesperat
sunt dragoste, artă
născut din păcat.
No comments:
Post a Comment