existențial

 mi-am făcut din flori cunună
 mi-e sufletul soare
 mi-e inima lună
 mi-e gândul în ape
 și visele-n stele
 mi-s prinsă în vrejuri
 de lumi paralele.
 dezordine cosmică
 ce există-n mine
 mi-e noaptea tridimensională
 ziua se zbate între puncte cardinale
 prin vene îmi bate într-una un val
 dar nu încerc niciodată să ajung la mal.
 sunt, exist, trăiesc
 respir lumina și-o păstrez
 în cel mai frumos loc în care aș putea să o port
 sunt doar o rază, doar asta mai pot.
 

Eu, liric

 tăcere
 firele astea toate
 s-au încâlcit, le-am înnodat și s-au împăienjenit
 în mintea mea.
 a rămas în cameră doar tăcerea, și ea
 mi-a încețoșat gândurile
 mi-a îmbolnăvit legăturile
 celulele toate s-au anihilat
 războiul e în mine, nu în lume, de fapt.
 distrugere totală
 ce ironic joc, cum scap?
 m-am așezat la masă cu mine,
 dar nu eram eu.
 personalități multiple? mi-e teamă și mi-e greu
 am stat ore-n șir
 de vorbă cu mine
 a fost așa frumos, nu m-am putut abține
 ultima oară când am venit, eram străine...
 acum furtuna asta îmi pare ruptă din rai
 și-mi vine să plâng, aici erai ?
 suflet sensibil și cald, luminos,
 tu faci orice să pară de prisos
 căci în întunericul ăsta
 tăiat cu sabia
 mă descurc singură
 eu cu lumina mea.

stând cu sufletul la gură

 scrie-mi, te rog
 scrie-mi tot ce nu ai putut să îmi spui
 scrie-mi ce nu ai zis până acum nimănui
 scrie-mi toate furtunile pe care în suflet le porți
 scrie-mi toate gândurile pe care nu le mai socoți..
 nu te abate de la drum, te implor
 sunt sufletul tău
 și nu vreau să mor
 te absolv de orice vină
 de dor și de tine mi-e inima plină
 abstractizează toate încercările de a evada
 lasă în spate lumea, vino într-a mea
 triumfător
 sunt sufletul tău. nu mă lăsa să mor.

de vorbă

Interindividual.
am stat obraz lângă obraz
emoționant, te mai uitai din când în când la ceas
generalizându-ne și reducându-ne la simple ființe vii
te-ntreb ce mai știu
mă-ntrebi ce mai știi.
zarvă.
ploua peste oameni
și plouă în noi
bătăile inimii tale ajung cumva
pe retina mea, un fel de audioproiector
mi-e frică să nu se oprească
mi-e frică, nu vreau să mor.
emoționant.
mi-ai desființat toate adevărurile pe care le aveam
subtil și timid, te uiți iar pe geam
rămân doar cu tine.
mi-ești unica umbră
ce dor ne înghite?
ce dor ți-e poruncă?
am încetat.
întrebările sunt făcute pentru a nu avea răspuns
și oricum, între tăcerile noastre nu mai e loc de niciun cuvânt în plus.

poveste de seară

când eram mică mi-era frică de monștrii de sub pat
 acum îmi e frică de monștrii din cap
 ai mei, ai tăi ?
 nici nu mai știu
 îmi intră în piele
 mă tăie pe viu
 mi s-au erodat țesuturile
 și celule-s moarte
 și toate astea
 de la câteva cuvinte, din fiecare noapte.
 durerea fizică trece, suferințele rămân
 pe rănile din suflet
 doar tu îmi ești stăpân
 mi-e teamă să spun asta
 mi-e frică și mi-e ger
 în vise te mai văd
 în vise te mai sper
 stingher.
 îmi amintești de cineva care m-a rănit
 în alt fel
 îmi amintești de cineva pe care l-am iubit
 paralel.

autumnal

e din nou septembrie
 spune-mi ce gând te mai sperie
 dar ce să te mai sperie, de fapt
 când viața și moartea
 pe-aici își fac de cap
 infailibil. totul și nimic nu mai contează
 prin vene sângele-mi vibrează
 sunt poezie pură
 pe gânduri am doar zgură
 mi-e sufletul nedrept
 și trupul imperfect
 dar ce relevanță mai are asta, oare?
 stăm amândoi aici,
 întinși, în pijamale,
 amprentele mele
 devin amprentele tale.
 (cărbuni pe piept
 pot să îmi ardă
 dar dragul de tine nu o să se piardă)
 antirealist. privesc viața prin ochii
 unui optimist convins.
 mai sper însă, așadar
 că literele sunt așezate așa cu un anumit scop
 și că totul în lumea asta
 își are al său loc.

dual

aş vrea să înţeleg de ce nu mă crede nimeni
îndeajuns de puternică, îndeajuns de capabilă
de a înţelege cum se face
că lucrurile nu decurg întotdeauna conform planului
că unii aleg să cedeze chinului
că lumina poate străbate întunericul numai până la un anumit punct
când totul e mult prea dens
şi mult prea profund
că nu poţi dărâma poduri într-o zi-două
că poţi să nu adormi, deşi e târziu şi nici nu plouă.
şi poate e adevărat
poate nu pot înţelege
de ce sunt nebună
de ce în mintea ta
fulgeră şi tună
apa cu sare e mai mult decât lacrimi pentru mine
şi ce e-n camera mea sunt mai mult decât suspine
asta pot conştientiza, însă nu te pot ademeni
nu îţi pot aduce îngeri
când tu îţi iubeşti demonii.

cifre

cineva trebuie să fi inventat cifrele acestea
în care măsurăm de toate
măsurăm pentru cât timp cineva poate
să trăiască fără se se gândească la dor
măsurăm cât timp mai e până am să mor
câte kilograme ar fi normal să am
câte fumuri pot să mai trag dintr-un gram
câte pahare de vin ai băut într-o noapte
câte mesaje ai trimis după ora şapte
şi câte stele sunt pe cer, tot încercăm să aflăm
în lumea asta trebuie totul cuantificat
de câte ori ai desenat în viaţa asta un pătrat
de câte ori ai simţit că te învârţi în cerc
şi când ai ştiut pentru prima oară că nimic nu e perfect.
cifrele nu îmi mai pasă, e irelevant
dacă încerci să măsori, totul devine enervant
te enervează că 6 e mai mult decât 3
şi că X minus Y nu e egal mereu cu ce vrei
te enervează că ticăie ceasul mereu
te enervează că banii se numără, greu,
ne pierdem în detalii, nimic nou sub soare
există ceva pe pământul acesta
ce nu poţi măsura, oare?
frecvenţa la care
privirea ta
zâmbeşte când o întâlneşte pe a mea
aş vrea să cred că nu poate fi măsurată
nici cât de tare poţi să îmi faci inima să bată
sau cât de frumos se vede luna de la tine din balcon
câte baloane de săpun poţi să faci dintr-un flacon
sunt lucruri pe care nu le-aş măsura niciodată
cum ar fi minutele pe care le are piesă ta preferată
de câte ori mi-ai apărut înainte în cale
sau cât de mult m-ai strâns în braţele tale.
Cineva trebuie să fi inventat cifrele, aşadar,
însă cine a fost, nu ştiu..n-am habar
cum nu ştiu nici de ce sunt aşezate aşa literele-n alfabet
trebuie să ştim că-n viaţă nu avem nimic concret
am vrea ca cifrele să ne ofere certitudine
într-o lume în care e mai mult haos decât ordine
eu găsesc în tine liniştea mea
vreau să cred că doar tu eşti cifra mea.

le fabuleux destin

 Iubitule,
 se pare
 că firele destinului tău
 și cele ale destinului meu
 au fost țesute astfel încât
 într-o anumită seară
 când te-am văzut pentru prima oară
 să se întâlnească,
 să se privească,
 și să își accepte această minunată
 soartă comună
 pentru un timp
 o viață
 o lună
 nu știu cât de mult
 la întrebarea asta nici nu vreau, oricum, să răspund.
 promite-mi că
 o să facem împreună toate nebuniile
 că o să-mi pictezi pe vene
 toate galaxiile
 că o ne-mbatam tâmplele cu sunete dulci
 că de pe cele mai înalte culmi
 o să mă arunci
 că o să dansezi cu mine
 în liniștea nopții
 pe sunete pe care nu le pot auzi cu toții
 că o să-mi culegi din zorii zilei o rază
 și-o să vezi cât de frumos se așază
 în această poveste, străină și ea,
 de inima mea, de inima ta..
 

mulțumesc.

ai niște ochi atât de frumoși
oare știi asta, recunoști?
și cum sună de pe buzele tale
atât de îngeresc
orice cuvânt tipic și pur lumesc,
nu înțeleg de unde ai venit
din ceruri, din ape,
cine te-a făurit?
mi-ești lumină mai mult decât orice soare
și cât bine mi-ai făcut, nu cred că știi..oare?
cât întuneric ai alungat firesc din viața mea
cum dorm acum ușor, fără durerea grea
mi-ai strâns în brațe toate
lacrimile mult uscate
m-ai luat de lângă mine
acum sunt, vai, atât, atât de bine !

ce nume simplu

Dacă numele meu a însemnat vreodată ceva pe buzele tale

Dacă l-ai visat și l-ai ținut în palmele tale

Dacă toată grija existentă-n Univers

Peste aceste 3 litere ai vrut să o reverși..

Spune-le din nou

Și din nou

Până o să se formeze-n lumea toată un ecou

și din toate vocile ce-or să răsune

Din toate Anele ce vor fi strigate pe nume

Voi ști că tu ai fost, tu m-ai strigat

Iar vocea ta, cel mai frumos păcat

Mă va-ndruma spre tine

Iubitul meu promis

Și îmi va fi mai bine

În brațe-ți stând, nu-n vis.

deosebit de sufletesc

 hai să ne iubim acum
 înainte să cadă toate stelele de pe cer
 înainte ca ultimul soare să apună stingher
 mâine planetele nu or să mai fie
 o să levitam printre timp și spațiu, nebunie.
 transcende cu mine tot golul ceresc
 mi-e sete de tine..fizic, trupesc
 sărută-mi oceanul
 de nori dintre coapse
 aruncă-mi pe ochi
 suspine albastre
 marea din suflet
 ascunde-o prin noi
 iubește-mi abisul, chiar de suntem goi,
 pământul ne cheamă
 hai să fugim de el
 nu-mi păsa de soare
 nici ce e sub el.

în căutare de (ne)cunoscut

cred că, de fapt,
eu doar pe mine mă caut
răscrucile de drumuri
sunt între eu cea de acum
și cea de acum o secundă
între răsarit și apus, mi-e teamă să mă descopăr
mi-e teamă că întreaga eu nu poate fi integrată în lumea de acum
și poate nici în lumea de acum o secundă
vreau să călătoresc, așadar,
să las câte o fărâmă de mine pe-oriunde calc,
iar și iar..
să mă recunoască noaptea,
tacută și frumoasă
și ziua să îmi bată
în zori, la ușă, acasă.
pământul să îmi fie
rod trainic și gustos
să gust din bucurie.
ma lepăd de ce-a fost
vreau stele, sus, o mie
pe toate să le calc..

împrăștie-mi surâsul
pe străzile pustii
pe dealuri și coline
pe mări și-oceane vii
vreau să trăiesc într-una
mi-e teamă de sfârșit
mi-e teamă să îmi crească
aripi spre infinit.

dor (de mare)

te gândești vreodată tu
câte doruri ascund firele de nisip
și de câte ori au auzit ele
ce eu și cu tine nu ne-am vorbit ?
de câte ori valurile au îmbrățișat malul
fără ca eu să fi adormit în brațele tale
de câte ori luna a fost plină
dar inimile noastre au fost goale..?
te întrebi, poate, uneori
cum sărută soarele cerul în zori
fără ca tu să mă săruți pe mine?
te gândești cât e de incorect, de ne-bine?

Gravitație

Cred că e vorba de gravitație

gândurile mele sunt atrase de gândurile tale

cu o mie de doruri pe minut

forța magnetică dintr-un sărut

accelerez către tine, la infinit

învață-mă tot ce eu nu am iubit.

Atracție dusă la extrem

încalci orice legi, dar nu mă mai tem 

Emiți către mine, neîncetat 

Unde în stoluri, accentuat.

Amorul e forța, permis e orice

(Mi-ai intensificat toate câmpurile energetice.)

Dor

Numele meu visează că-i pe buzele tale
cea mai dulce,
mai caldă,
mai pură
e această chemare.
E un sentiment îngeresc
de oameni nu se leagă
nu-i fizic, nu-i lumesc.
Pe buzele tale orice dor e frumos
orice gând, orice șoaptă,
transcede-n Univers
și-ajunge peste stele
departe, nefiresc
dorul de tine duce
pe căi nebănuite
prin aer și prin spațiu
planete și orbite
nimic nu mai contează
mi-e dorul dus și dus
(M)i-e dor de tine, însă
e chiar puțin spus.

ceva frumos

 hai să ne-nvelim cu firele de iarbă
 soarele cald și blând să te gâdile în barbă
 să ne rostogolim visele peste plapuma caldă
 de valuri întoarse în stoluri grămadă.
 hai să oprim timpul cu paie pe foc
 să ne-nvârtim trupurile ca într-un joc
 să cerem lumină din liniștea sorții
 să proiectăm săruturi pe cer, ca piloții.
 hai s-alergăm cu viteza o mie
 promite-mi că tot ce spun
 îți rămâne doar ție.
 hai să încercăm să cădem în neant
 fă-mi coroană din stele și muguri de brad
 să fim strugurii copți din augustul stins
 iubește-mi tot vinul ce-n cer s-a prelins.
 hai să fim fluturi ce-astupă prin flori
 tot felul de șoapte și de fiori.
 hai, vrei? vii cu mine?
 promit că de-acum o să fie doar bine.

// hai să fim foi goale-n Atlasul Iubirii
 Și să ne umplem cu umbrele fericirii.

cald.

 mă simt bine aici
 în grădina ta nu sunt deloc pitici
 cântecele tale nu sunt învechite
 cuvintele sunt curate, deloc ponosite.
 te-am așteptat, nu vezi ?
 e 7 fără 5
 mi-am luat geaca de blugi
 și noile opinci
 ți-am scris un bilețel
 pe care-am desenat
 un nor de catifea
 noi doi sub el, în pat.
 nu-ți face griji, te rog,
 chiar de-ai întârziat
 am stat de vorbă cu
 cearceaful de pe pat
 mi-a zis că-i e cam dor
 de noi, înfrigurați
 să ne topim ușor
să devenim mai calzi.

Priveliște

 Vreau să cunosc infinitul
 uitându-mă-n tine
 și-n ziua ce arde,
 și-n noaptea ce vine
 de toate tu spune-mi
 mă apăra-n tine
 de noaptea ce cade,
 de ziua ce vine..
 soarta din spate-ți
 mi-o spune doar mie
 diforma-ți durere
 cine oare ți-o știe?
 și gânduri feroce
 și patimi, suspine..
 vreau să cunosc infinitul
 uitându-mă-n tine.

Străine

M-ai ajutat să descopăr poezia din mine

Și dacă doar pentru asta mi-a fost dat să te-ntalnesc, rămâi cu bine! 

Să-ți fie sufletul lumină

Să-ți fie visele poteci 

Și viața de iubire plină 

Pe-oriunde mergi, oriunde treci.. 

Să-ți fie vorbele aripe 

Să-nalțe zborul către-eden 

Și s-ai în traista ta doar clipe 

Cu fericirea ca și semn. 

Să porți în spate doar rucsacul 

Cu amintirile demult 

iar în trecut să fie acul 

și cu sărutul nostru mut.