(dez)ordine

 ce lucru rar, atât de frumos

 să privești lumea
 cu susul în jos

 să-mbini în tăcere

 negura nopții

 cu șoaptele reci și dulci ale morții.

 să prinzi de-o aripă un gând tremurând

 să-l săruți pe tâmple, să-l vezi surâzând.

 să scapi de cuvinte

 să vrei și să poți

 în poduri de vise

 tăcerea s-o scoți.

 (

 ce idee nebună,

 ce lume plăpândă

 în tine se-ascunde

 metafora-mi blândă.

 )