N-auzi tu, oare, cum versul după mine plânge?
mi-am injectat, cred, o doză fatală
doctorii nici măcar nu au auzit de această boală
fatidică îmi este toată visarea
nebunia, doar ea îmi rămâne chemarea
și singurul lucru aproape cert
în acest Univers absurd și inert
cu toate aceste fapte de neînchipuit
te rog,
spală-mi păcatele în asfințit
și iartă-mi trecutul, prezentul, ființa,
ajută-mă să pot să-mi întrec neputința
și din inima ta, din tot ce tu ești,
din lumea aceea caldă de versuri, povești,
aruncă-mi un fir, o speranță, o rază
păcătuiește cu mine..
E încă amiază.
